Aplicații false de editare foto, cu malware-ul MobOk, descoperite în magazinul Google Play

Aplicații false de editare foto, cu malware-ul MobOk, descoperite în magazinul Google Play
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iul 2019

Două aplicații false de editare foto, care ascundeau malware-ul MobOk, au fost eliminate din magazinul Google Play, nu înainte de fi descărcate deja de 10.000 de ori, susțin experții Kaspersky Lab într-o cercetare publicată miercuri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit specialiștilor, aplicațiile "Camera Pink" și "Camera Pink 2" au fost concepute pentru a fura informații personale de la victime, pe care le folosesc pentru a le înscrie ulterior la abonamente plătite. În cele din urmă, cei care au fost afectați de acest malware au descoperit costuri neașteptate în propria factură de telefonie mobilă, scrie Agerpres.

CSM, despre plafonarea pensiilor speciale și impozitarea acestora: Contravine principiului independenței justiției, fiind o măsură neconstituțională; CSM va sesiza organismele internaționale și CCR CITEȘTE ȘI CSM, despre plafonarea pensiilor speciale și impozitarea acestora: Contravine principiului independenței justiției, fiind o măsură neconstituțională; CSM va sesiza organismele internaționale și CCR

Aceștia subliniază că, imediat ce utilizatorii începeau să-și editeze fotografiile utilizând Pink Camera, aplicațiile solicitau acces la notificări, ceea ce iniția de fapt activitatea periculoasă în fundal.

La ora actuală, aplicațiile "Camera Pink" și "Camera Pink 2" sunt eliminate din magazinul Google Play.

viewscnt
Afla mai multe despre
google play
mobok