Apple a confirmat cumpărarea aplicației Shazam

Apple a confirmat cumpărarea aplicației Shazam
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 dec 2017

Apple a confirmat că a cumpărat compania Shazam Entertainment Ltd, care deține aplicația Shazam, utilizată de sute de milioane de persoane din întreaga lume, informează Variety.com.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Încă de la lansarea App Store, Shazam s-a numărat printre cele mai populare aplicații pentru iOS. Astăzi este folosită de sute de milioane de persoane din întreaga lume, pe mai multe platforme. Apple Music și Shazam se potrivesc împreună, descoperind muzică și oferindu-le experiențe muzicale minunate utilizatorilor noștri. Pregătim lucruri interesante”, au anunțat reprezentanții Apple.

„Suntem încântați să anunțăm că Shazam a stabilit un acord de a deveni parte a Apple. Shazam este una dintre cele mai populare aplicații din lume și este apreciată de sute de milioane de utilizatori. Nu ne putem imagina un loc mai bun pentru Shazam pentru a ne permite să continuăm să inovăm și să le oferim magie utilizatorilor”, au transmis și reprezentanții Shazam, potrivit News.ro.

Industria IT și-a dublat veniturile în 6 ani, ajungând să fie o piață care valorează aproximativ 5 miliarde de euro în România CITEȘTE ȘI Industria IT și-a dublat veniturile în 6 ani, ajungând să fie o piață care valorează aproximativ 5 miliarde de euro în România

Detaliile financiare ale acordului nu au fost dezvăluite de Apple, dar prețul pe care l-a plătit pentru Shazam ar fi de aproximativ 400 de milioane de dolari, sumă mult mai mică decât valoarea de un miliard de dolari estimată recent de PitchBook. Site-ul Techcrunch a anunțat tranzacția vineri, citând surse apropiate negocierilor.

Aplicația Shazam este deja integrată în programul Siri deținut de Apple. Utilizatorii iPhone care au aplicația Shazam instalată pot pune întrebarea: „Siri, ce melodie este aceasta?”, urmând ca acea piesă muzicală să fie identificată.

Shazam are și alte funcții, precum aceea de a identifica show-uri de televiziune care încă nu funcționează cu Siri.

Cumpărarea Shazam ar ajuta compania Apple în domeniul muzicii, utilizatorii putând identifica mai ușor melodii pe care să le adauge la playlist-urile lor în serviciul Apple Music.

Shazam a lucrat îndeaproape și cu Spotify, permițându-le utilizatorilor aplicației să adauge melodii identificate în playlist-uri și să asculte muzică de pe Spotify din cadrul aplicației Shazam.

La jumătatea anului 2017, Apple Music avea 27 de milioane de abonați, spre deosebire de serviciul de streaming Spotify, care avea 60 de milioane de utilizatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
shazam