Apple produce mai puține iPhone-uri din cauza cererii slabe

Apple produce mai puține iPhone-uri din cauza cererii slabe
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 16 apr 2016

Apple va menține producția de iPhone 6s și 6s Plus cu 30% sub nivelul de la momentul lansării, deși anticipa anterior că aceasta va reveni la volumul planificat inițial trimestrul acesta, potrivit unor surse contactate de publicația niponă Nikkei, informează Reuters. Acțiunile Apple au scăzut cu 2% vineri ca urmare a acestei informații.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La începutul anului, publicația japoneză a scris că Apple își va reduce producția de iPhone 6s și iPhone 6s Plus cu circa 30% în perioada ianuarie-martie, pe fondul acumulării stocurilor, urmând ca aceasta să revină la nivelul anterior începând din aprilie. Informațiile au fost confirmate de Apple, dar potrivit surselor Nikkei, vânzările slabe au făcut ca gigantul IT să mențină nivelul redus al producției și în acest trimestru.

Potrivit Nikkei, Apple a anunțat deja furnizorii de componente japonezi și sud-coreeni, printre care se numără Japan Display, Sharp, LG și Sony, de intenția sa de a reduce producția pentru a permite comercianților să epuizeze actualele stocuri de telefoane iPhone 6S și 6S Plus.

Microsoft a dat în judecată guvernul SUA pentru că nu-i permite să informeze utilizatorii când li se accesează emailurile CITEȘTE ȘI Microsoft a dat în judecată guvernul SUA pentru că nu-i permite să informeze utilizatorii când li se accesează emailurile

Apple a înregistrat un profit net de 18,4 de miliarde de dolari în perioada octombrie - decembrie 2015, în creștere cu aproximativ 2% față de perioada similară a anului trecut.

Deși acestea au fost mai bune rezultate trimestriale din istoria companiei, vânzările de iPhone au înregistrat cea mai lentă creștere de la lansarea lor, în 2007. Astfel, compania a vândut 74,7 de milioane de telefoane iPhone față de 74,5 milioane de unități în perioada similară din 2015. Analiștii estimează că, pentru perioada ianuarie-martie, compania ar putea raporta prima scădere a vânzărilor de iPhone de până acum.

Estimările International Data Corporation (IDC) pentru 2016 indică o creștere a vânzărilor de telefoane inteligente pe plan global de doar 5,7%, la 1,5 miliarde de unități, după un avans de peste 10% anul trecut. Ritmul de creștere al vânzărilor de smartphone va continua să încetinească în următorii ani, ajungând la doar 4,3% în 2020.

În aceste condiții, analiștii anticipează că Apple va raporta, pentru al doilea trimestru fiscal (încheiat în martie), circa 50 de milioane de telefoane inteligente vândute, față de 61 de milioane în perioada similară a anului trecut, ceea ce ar reprezenta primul declin al livrărilor de iPhone înregistrat vreodată. Rezultatele Apple urmează să fie publicate pe 25 aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
productie
iphone
iphone 6s
iphone 6s plus
smartphone
vanzari
nikkei