Autoritățile chineze pentru cenzură au confiscat 15 milioane de exemplare ale unor publicații și închis 28.000 de website-uri

Autoritățile chineze pentru cenzură au confiscat 15 milioane de exemplare ale unor publicații și închis 28.000 de website-uri
scris 5 mar 2016

Autoritățile chineze responsabile cu cenzura au confiscat, anul trecut, circa 15 milioane de exemplare ale unor publicații și au închis 28.000 de website-uri cu conținuturi considerate ilegale sau pornografice, relatează agenția EFE citând datele comunicate de Oficiul național de combatere a pornografiei și a publicațiilor ilegale.

La prezentarea bilanțului pe anul trecut, acest organism a avertizat că, de acum înainte, va inspecta mai ales împrejurimile instituțiilor de învățământ, pentru a-i descoperi pe cei care comercializează astfel de materiale, și i-a avertizat asupra consecințelor pe cei care distribuie pe internet link-uri cu site-uri pornografice sau cu jocuri online.

Președintele chinez, Xi Jinping, a vizitat, pe 19 februarie, sediile celor trei principale instituții mass-media, respectiv agenția de presă Xinhua (China Nouă), publicația Ziarul Poporului și postul de televiziune CCTV. El a insistat atunci pe necesitatea unei "loialități absolute" față de leadership-ul Partidului Comunist, conform sursei citate.

Mai multe organizații susțin că, în prezent, China trece prin una dintre cele mai intense perioade de represiune a disidenților și de limitare a libertății în ultimele decenii.

Încasările la cinematografele din China le-au depășit în februarie pe cele din America de Nord CITEȘTE ȘI Încasările la cinematografele din China le-au depășit în februarie pe cele din America de Nord

În cadrul acestei campanii, autoritățile chineze au reținut comercianți de carte din Hong Kong, acuzați că au vândut cărți interzise de regimul comunist. În plus, organismul denumit Administrația Ciberspațiului a anunțat că a suspendat peste 580 de conturi de pe rețeaua de socializare Weibo, echivalentul chinez al Twitter, printre motivele invocate numărându-se răspândirea de zvonuri, manipularea populației sau mesajele împotriva Constituției.

Sursa:Agerpres

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
china
cenzura
media