Ce aduce nou următorul update important pentru Windows 10

Ce aduce nou următorul update important pentru Windows 10
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 10 ian 2017

Primăvara acestui an va aduce un nou update important pentru Windows 10, care va oferi, printre altele, un filtru pentru lumina albastră.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Odată cu următorul update important de Windows 10, utilizatorii de PC-uri vor avea la dispoziție un filtru pentru lumina albastră, precum cele pe care producătorii de smartphone-uri le oferă deja. Specialiștii consideră că lumina albastră emisă de ecrane este nerecomandată utilizatorilor seara și dimineața.

Prin urmare, Windows 10 va filtra automat lumina albastră emisă de ecrane în cursul serilor și dimineților, conferind imaginii o tentă mai caldă și mai puțin deranjantă pentru vedere. În plus, utilizatorii vor putea activa și dezactiva manual acest mod.

De o atenție deosebită din partea celor de la Microsoft a beneficiat și browser-ul Edge, cel care este creditat să înlocuiască bătrânul Internet Explorer. Microsoft Edge va oferi un mod rapid de previzualizare a tab-urilor și o opțiune de organizare a acestora în grupuri ce pot fi salvate și restaurate cu ușurință.

Facebook va afișa reclame în cadrul clipurilor video CITEȘTE ȘI Facebook va afișa reclame în cadrul clipurilor video

De asemenea, începând cu acest update Microsoft va începe să blocheze conținutul Flash, la fel cum a procedat și Google în browser-ul Chrome. Astfel, plugin-ul Flash nu va mai avea voie să ruleze automat. Utilizatorul va trebui să comande express, printr-un click suplimentar, redarea acestui conținut.

În plus, noul update va aduce o mulțime de noutăți și schimbări mai mici sau mai mari, precum simplificarea modului în care se schimbă rezoluția, un nou meniu Share sau posibilitatea creării de foldere din aplicațiile plasate în meniul Start.

Update-ul care conține toate aceste schimbări se numește Windows 10 Creators Update și va începe să fie disponibil pentru PC-urile cu Windows 10 începând cu luna aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
windows 10
microsoft