Încărcarea unui film pe YouTube sau pe altă platformă online fără acordul titularului nu obligă operatorii platformelor să furnizeze acestuia adresa de e-mail, IP-ul sau numărul de telefon al utilizatorului, potrivit unei hotârâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
„La încărcarea nelegală a unui film pe o platformă online precum YouTube, titularul poate, în temeiul Directivei privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, să solicite operatorului numai adresa poștală a utilizatorului vizat, dar nu și adresa sa de e-mail sau IP ori numărul său de telefon”, a decis Curtea.
CJUE a analizat o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Federală de Justiție din Germania într-un caz deschis de distribuitorul german de filme Constantin Film Verleih împotriva YouTube și a companiei-mamă Google, după ce acestea din urmă au refuzat să furnizeze companiei germane mai multe informații cu caracter personal cu privire la utilizatorii care i-ar fi încălcat drepturile asupra filmelor „Parker” și „Scary Movie 5”.
Constantin Film Verleih dispune în Germania de drepturi exclusive de exploatare, printre altele, asupra operelor cinematografice „Parker” și „Scary Movie 5”. În cursul anilor 2013 și 2014, aceste opere au fost încărcate pe platforma YouTube, fiind vizionate de mai multe zeci de mii de ori.
Compania germană a solicitat și a obținut, în instanță, numele și adresele poștale ale utilizatorilor care au încărcat filmele pe platformă, însă, întrucât a obținut doar numele unor utilizatori fictivi, a cerut să se ordone ca YouTube și Google să îi furnizeze informații suplimentare.
„Aceste informații suplimentare privesc, pe de o parte, adresele de e‑mail și numerele de telefon mobil, precum și adresele IP care au fost utilizate de utilizatorii în discuție pentru încărcarea fișierelor, împreună cu momentul exact la care a fost efectuată această încărcare, indicând data și ora, inclusiv minutele, secundele și fusul orar, respectiv momentul încărcării, și, pe de altă parte, adresa IP utilizată ultima dată de acești utilizatori pentru accesarea contului lor Google în scopul de a accesa platforma YouTube, de asemenea împreună cu momentul exact al accesării, indicând data și ora, inclusiv minutele, secundele și fusul orar, respectiv momentul accesării”, arată CJUE.
CJUE a constatat, în primul rând, că, în ceea ce privește sensul obișnuit al termenului „adresă”, acesta nu vizează decât adresa poștală, cu alte cuvinte locul domiciliului sau al reședinței unei anumite persoane. Rezultă că acest termen, atunci când este utilizat fără alte precizări, precum în Directiva 2004/48, nu vizează adresa de e-mail, numărul de telefon sau adresa IP, arată Curtea. În al doilea rând, lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Directivei 2004/48 nu conțin niciun indiciu de natură să sugereze că termenul „adresă” ar trebui înțeles în sensul că vizează nu numai adresa poștală, ci și adresa de e-mail, numărul de telefon sau adresa IP a persoanelor vizate. În al treilea rând, din examinarea altor acte de drept al Uniunii care vizează adresa de e-mail sau adresa IP reiese că niciunul dintre acestea nu utilizează termenul „adresă”, fără alte precizări, pentru a indica numărul de telefon, adresa IP sau adresa de e-mail.
În aceste condiții, CJUE a concluzionat că noțiunea de „adrese” care figurează în Directiva 2004/48 nu vizează, în ceea ce privește un utilizator care a încărcat fișiere care încalcă un drept de proprietate intelectuală, adresa sa de e-mail, numărul său de telefon și nici adresa IP utilizată pentru încărcarea acestor fișiere sau adresa IP utilizată la ultima sa accesare a contului de utilizator.
Curtea a precizat totuși că statele membre au posibilitatea să acorde titularilor de drepturi de proprietate intelectuală dreptul de a primi informații mai extinse, însă sub rezerva asigurării unui just echilibru între diferitele drepturi fundamentale în cauză și a respectării celorlalte principii generale ale dreptului Uniunii, precum principiul proporționalității.
