Compania care construiește ceasuri inteligente pentru Apple este acuzată că folosește ilegal studenți: munca în fabrică, impusă pentru absolvire

Compania care construiește ceasuri inteligente pentru Apple este acuzată că folosește ilegal studenți: munca în fabrică, impusă pentru absolvire
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 31 oct 2018

Ca urmare a informațiilor aduse la lumină de un grup care militează pentru apărarea drepturilor omului, Apple a declanșat o anchetă care vizează principalul său partener în ceea ce privește producerea Apple Watch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Grupul pentru apărarea drepturilor omului Sacom acuză compania taiwaneză Quanta că angajează în mod ilegal angajați minori pe care îi obligă să lucreze peste program și în schimburi de noapte.

Quanta este producător exclusiv al modelelor Apple Watch de generație 1, 2 și 4, fiind totodată cel mai important furnizor de componente pentru seria 3 a aceluași produs.

Cei de la Sacom citează 28 de liceeni pe care Quanta i-a folosit în fabrica din Chongqing, China pentru a lucra în linia de producție. Majoritatea dintre aceștia au vârste cuprinse între 16 și 18 ani.

Apple va lansa luni primul update important pentru iOS 12 și un nou iPad CITEȘTE ȘI Apple va lansa luni primul update important pentru iOS 12 și un nou iPad

Studenții susțin că au fost obligați de profesorii liceului, care le-au spus că munca în fabrică este obligatorie pentru absolvire, deși specializarea celor mai mulți dintre ei nu are nicio legătură cu electronica.

Conform Sacom, tinerii au lucrat în schimburi de 12 ore, uneori între orele 20 și 8 dimineața, pentru a asambla componente.

În urma apariției în presa americană a acestor informații, Apple a anunțat că că are zero toleranță pentru nerespectarea drepturilor omului și că demarează o investigație proprie în acest sens.

În pofida faptului că Apple evită ca imaginea sa să fie asociată cu abuzurile comise de partenerii săi chinezi, compania americană nu este pusă pentru prima oară în această situație.

Cu mai mulți ani în urmă, Apple a fost acuzată că închide ochii la condițiile atroce de lucru din fabricile gigantului chinez Foxcoon, unde zeci de angajați au ales să se sinucidă.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
watch