Dezvoltatorul de chatboți Druid atrage o finanțare de 15 milioane de dolari. Compania se extinde în Franța și Germania

Dezvoltatorul de chatboți Druid atrage o finanțare de 15 milioane de dolari. Compania se extinde în Franța și Germania
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mai 2022

Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a încheiat o nouă rundă de finanțare, în valoare totală de 15 milioane de dolari, care va fi folosită pentru a alimenta expansiunea internațională cu focus accelerat pe Europa și America de Nord, prin angajarea activă de noi talente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Actuala rundă de finanțare a fost condusă de Karma Ventures și Hoxton Ventures, cărora li s-au alăturat GapMinder, care și-a consolidat poziția din runda anterioară, și alți patru investitori din Germania, Elveția, Polonia și România.

FOTO Primăria Sectorului 6 a început lucrările de amenajare a Parcului Liniei CITEȘTE ȘI FOTO Primăria Sectorului 6 a început lucrările de amenajare a Parcului Liniei

„Noua rundă de finanțare va fi folosită pentru a ne consolida acoperirea globală și a ne îndeplini obiectivele internaționale ambițioase”, a declarat Liviu Drăgan, CEO Druid.

DRUID a atins o rată de creștere de 3,8 ori a veniturilor anuale recurente (ARR) la sfârșitul lunii decembrie 2021 față de 2020 și a obținut deja o creștere de 2,8 ori la sfârșitul primului trimestru din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut.

Noua finanțare va fi utilizată pentru a consolida amprenta companiei pe piețele internaționale. Până la finalul anului 2022, Druid intenționează să deschidă noi birouri în Franța și Germania, precum și să își consolideze operațiunile din Marea Britanie și SUA. Capitalul uman este, de asemenea, un aspect esențial pentru a face posibilă expansiunea dorită, astfel încât compania intenționează să facă din recrutare o prioritate strategică în acest an și să-și sporească echipa la nivel mondial cu 60%

Colaborările sale strategice și o rețea globală de 130 de parteneri permit implementarea rapidă a tehnologiei Druid în orice țară de pe planetă. Obiectivul Druid este de a extinde această rețea de parteneri la un total de 150 și să atingă un total de 1.000 de clienți deserviți la nivel global până în 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
druid
chatboți
finanțare