NASA lansează un telescop care să caute planete pe care ar putea exista viață

NASA lansează un telescop care să caute planete pe care ar putea exista viață
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 apr 2018

NASA va lansa luni noul său telescop spațial care să găsească noi planete de mărime terestră, poate chiar cu viață, scrie Le Figaro. Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) ar trebui să fie propulsat în spațiu la ora 18.32 (22.32 GMT) de o rachetă Falcon 9 de la Cap Canaveral, în Florida, dacă vor permite condițiile meteo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În următorii doi ani, misiunea acestui telescop va fi de a cerceta peste 200.000 de stele dincolo de sistemul nostru solar, în căutarea de exoplanete, scrie News.ro.

Precum Kepler, primul telescop de acest fel lansat în 2009, satelitul folosește metoda de tranzit, detectând planete atunci când trec prin fața stelei pe care o orbitează și a cărei lumină se estompează pe moment. Acest lucru permite aflarea de date despre mărime, masă și orbită.

Startup-ul Instapage, cu un centru de asistență în România, a atras o finanțare de 15 milioane de dolari CITEȘTE ȘI Startup-ul Instapage, cu un centru de asistență în România, a atras o finanțare de 15 milioane de dolari

Potrivit NASA, TESS va putea descoperi astfel 20.000 de exoplanete, din care 50 de mărimea Pământului și aproape 500 care vor fi de două ori mai mari decât planeta noastră.

"Vom putea descoperi planete pe orbita stelelor, pe care le vom vedea cu ochiul liber", a declarat presei duminică Elisa Quintana, cercetător al programului TESS. "În anii viitori, vom putea probabil să arătăm o stea știind că are o planetă".

"Oamenii s-au întrebat întotdeauna dacă suntem singuri în Univers și până acum 25 de ani singurele planete pe care le cunoștem erau cele opt din sistemul nostru solar", a afirmat Hertz înainte de lansarea TESS. "Însă după ce am găsit mii de planete pe orbita altor stele, ne gândim că toate stelele din galaxia noastră trebuie să aibă propria familie de planete", a mai spus el.

Misiunea Kepler a permis deja descoperirea a 2.300 de noi exoplanete confirmate de alți sateliți.

Telescopul spațial James Webb, care îi urmează lui Hubble și a cărui lansare este prevăzută în 2020, ar putea detecta viață.

"TESS este o punte între ceea ce am aflat deja despre exoplanete și ce vom afla în viitor", a precizat Jeff Volosin, director al proiectului de la Centrul Goddard de zboruri spațiale ale NASA. "Cu speranța că vom putea într-o zi, în următoarele decenii, să identificăm posibilitatea existenței vieții în afara sistemului nostru solar". 

viewscnt
Afla mai multe despre
nasa
telescop