Streaming-ul video este pe cale să devină mult mai rapid

Streaming-ul video este pe cale să devină mult mai rapid
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 29 mar 2018

Netflix, YouTube și orice serviciu online care implică video va deveni semnificativ mai rapid în viitorul apropiat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Unele dintre cele mai mari companii de tehnologie, precum Amazon, Cisco, Google, Facebook, Microsoft și Netflix au colaborat pentru realizarea unei noi tehnologii de compresie video, numită AV1.

De ce este important: De compresia video depinde atât experiența utilizatorilor, prin calitatea imaginii și timpii de încărcare, cât și costurile companiilor care pot scădea odată cu lățimea de bandă necesară.

Conform Alliance for Open Media, forma sub care s-au organizat companiile care au conlucrat pentru realizarea noii tehnologii, AV1 va menține calitatea actuală, dar va reduce cantitatea de date ce trebuie transferată cu 30-40%.

Apple și IBM lucrează împreună pentru a aduce inteligența artificială în rândul aplicațiilor de business pentru iOS CITEȘTE ȘI Apple și IBM lucrează împreună pentru a aduce inteligența artificială în rândul aplicațiilor de business pentru iOS

Compresia este esențială pentru tot ce înseamnă conținut video – conțin care se consumă din ce în ce mai mult atât pe desktop-uri, cât și pe dispozitivele mobile. De compresie depinde atât calitatea imaginii, cât și timpul necesar încărcării.

Rezultatele unei compresii mai eficiente vor fi vizibile în cadrul celor mai populare servicii de streaming, incluzând aici YouTube, Facebook, Netflix și Amazon Prime, dar nu se va limita la acestea.

AV1 va fi disponibil sub licență open source, ceea ce înseamnă că va putea fi folosit gratuit în cadrul oricărui serviciu sau aplicații. Va putea fi utilizat pentru filme, jocuri și chiar pentru conversațiile video realizate în cadrul aplicațiilor de chat.

Microsoft a creat un sistem de inteligență artificială care face traduceri cu aceeași acuratețe ca omul CITEȘTE ȘI Microsoft a creat un sistem de inteligență artificială care face traduceri cu aceeași acuratețe ca omul

Alliance for Open Media a finalizat specificațiile tehnice, însă până când va exista suport complet și extins pentru noua tehnologie vor mai trece cel mai probabil aproximativ doi ani.

Suportul software va fi disponibil în scurt timp în aplicații și browser-e web. În fapt, Mozilla a inclus deja o versiune beta pentru compresia AV1 în Firefox.

Ceva mai mult va dura până pe piață va ajunge și suportul hardware, așteptat din partea unor companii precum Intel, AMD, Nvidia și Arm. Chipset-urile pentru smartphone-uri compatibile cu AV1 sunt estimate să apară pe piață în doi ani.

Streaming-ul video este pe cale să devină mult mai rapid

viewscnt
Afla mai multe despre
video
streaming
netflix
youtube
amazon
google
compresie