VIDEO IBM a prezentat cel mai mic computer din lume cu dimensiuni de 1 mm x 1 mm

VIDEO IBM a prezentat cel mai mic computer din lume cu dimensiuni de 1 mm x 1 mm
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 20 mar 2018

Conferința anuală IBM Think 2018 a debutat prin anunțarea celui mai mic computer din lume – un pătrat cu latura de 1 milimetru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Gigantul american IBM a uimit audiența de la conferința sa anuală, IBM Think, prin prezentarea unui computer mai mic decât o boabă medie de sare. Nu doar că este mic dar, conform celor de la IBM, producția unui astfel de computer costă 10 cenți.

În minusculul calculator există un procesor compus din mai multe sute de mii de tranzistori, o memorie SRAM, o celulă fotovoltaică pentru energie și o unitate LED de comunicare.

Evident că un astfel de dispozitiv nu se poate compara în ceea ce privește performanța cu PC-urile și laptopuri actuale. Cei de la IBM susțin că puterea sa de procesare este comparabilă cu cea unui procesor x86 pe care rula jocul Doom în anii ’90.

Microsoft a creat un sistem de inteligență artificială care face traduceri cu aceeași acuratețe ca omul CITEȘTE ȘI Microsoft a creat un sistem de inteligență artificială care face traduceri cu aceeași acuratețe ca omul

Aplicațiile acestui computer minuscul și ieftin de produs sunt în domeniul blockchain. Mai precis, IBM vrea ca acesta să fie folosit ca o așa-numită crypto-anchor.

Crypto-anchor este un termen folosit pentru un serviciu de securitate care limitează copierea datelor la nivelul infrastructurii în care există. Datele securizate cu o astfel de ancoră nu pot fi decriptate decât intern.

În teorie, hackerii care sparg o rețea și fură datele interne, copiindu-le pe propriile servere, nu le pot decripta – cu condiția ca acestea să fie securizate cu o crypto-anchor.

Această tehnologie permite folosirea semnăturilor digitale în cadrul produselor fizice. Cu ajutorul lor, producătorii de medicamente sau cei de echipamente sportive pot autentifica produsul original.

viewscnt
Afla mai multe despre
ibm
computer
blockchain