Facebook a început să testeze suportul pentru NFT-uri

Facebook a început să testeze suportul pentru NFT-uri
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 4 iul 2022

Un număr limitat de utilizatori din Statele Unite pot deja să integreze și să afișeze NFT-uri pe Facebook, compania urmărind să ofere această funcționalitate la nivelul întregii platforme.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Așa cum promitea în urmă cu două luni, când adăuga suportul pentru NFT-uri pe Instagram, Meta face acum același lucru cu Facebook, unde a început să deruleze un test al acestei facilități.

În cadrul testului, la care participă un număr limitat de utilizatori din Statele Unite, există o secțiune specială dedicată NFT-urilor în cadrul profilului personal, unde aceste nefungibile digitale pot fi afișate.

Google plătește 90 de milioane de dolari pentru a scăpa de un proces legat de comisioanele percepute de la dezvoltatorii de aplicații CITEȘTE ȘI Google plătește 90 de milioane de dolari pentru a scăpa de un proces legat de comisioanele percepute de la dezvoltatorii de aplicații

Vor putea fi create postări în care NFT-urile să fie afișate în feed-urile prietenilor și ale următorilor și la care aceștia vor putea comenta și reacționa la fel ca la orice postare de pe Facebook.

La fel ca în cazul Instagram, utilizatorii își vor putea lega portofelul digital la Facebook. Pentru moment, sunt suportate NFT-urile create pe Ethereum și Polygon, urmând ca, în curând, să fie adăugat suport și pentru Solana și Flow.

Meta a început să se implice oficial în zona NFT-urilor când a început să testeze acest suport pe Instagram. Compania americană pare hotărâtă să profite și să încerce să câștige de pe urma tranzacțiilor cu NFT-uri, fără să se arate îngrijorată de aspectul speculativ al acestei zone.

viewscnt
Afla mai multe despre
meta
facebook
nft