Facebook extinde disponibilitatea aplicației Messenger Kids și adaugă noi facilități

Facebook extinde disponibilitatea aplicației Messenger Kids și adaugă noi facilități
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 23 apr 2020

Messenger Kids, versiunea cu opțiuni de parenting a serviciului Facebook Messenger, a fost lansat în peste 70 de țări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Facebook anunță lansarea graduală în peste 70 de țări a aplicației Messenger Kids, un produs pentru copii, cu mai multe opțiuni care le permit părinților să gestioneze și să supravegheze activitatea celor mici.

România nu se află încă printre țările în care poate fi folosit Messenger Kids, însă cel mai probabil se va afla cu ocazia următorului val de extindere.

Cu aceeași ocazie, Messenger Kids primește și câteva funcții noi, prin care părinții dobândesc mai mult control asupra activității celor mici.

Apple ar putea lansa cu întârziere unele din iPhone-urile programate pentru acest an CITEȘTE ȘI Apple ar putea lansa cu întârziere unele din iPhone-urile programate pentru acest an

Supervised Friending este o funcție care, în loc ca fiecare modificare a listei de contacte să fie aprobată de părinte, permite copilului să adauge și să elimine contacte noi, dar notifică părintele pentru fiecare modificare în parte.

O altă noutate constă în faptul că părinții trebuie acum să aprobe fiecare adult care are voie să adauge copilul într-un grup de discuții.

În fine, o ultimă noutate permite părinților să configureze profilul celor mici și să selecteze grupul de persoane pentru care profilul va fi vizibil.

Facebook spune că toate facilitățile au fost dezvoltate cu ajutorul unui grup de consilieri, experți în dezvoltarea copiilor, media și siguranță online.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
messenger
kids