Facebook lansează Messenger Day la nivel global

Facebook lansează Messenger Day la nivel global
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 10 mar 2017

Disponibilă unui număr restrâns de utilizatori în ultimele luni, noua funcție Day din Facebook Messenger este acum lansată oficial pentru toată lumea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Day este o facilitate prin care utilizatorii de Facebook Messenger pot posta și viziona conținut efemer - imagini sau înregistrări video care dispar automat și permanent după 24 de ore.

Pentru noua facilitate, Facebook a inclus în Messenger o aplicație foto completă, care oferă utilizatorilor instrumentele necesare decorării imaginilor cu diverse rame decorative și texte colorate.

Conținutul postat sub această formă este, în mod implicit, vizibil nu doar prietenilor de pe Facebook, ci tuturor celor care folosesc aplicația Messenger. Utilizatorul are, totuși, opțiunea de a bloca anumite persoane.

ANCOM avertizează că în 501 localități de la frontieră românii se pot trezi că plătesc servicii de roaming fără să vrea CITEȘTE ȘI ANCOM avertizează că în 501 localități de la frontieră românii se pot trezi că plătesc servicii de roaming fără să vrea

Secțiunea Day este vizibilă în partea superioară a aplicației Facebook Messenger, iar conținutul poate fi derulat pe orizontală. Imaginile și capturile video sunt afișate pe întreg ecranul, iar trecerea la următorul conținut se realizează printr-un simplu tap pe ecran.

Messenger Day este a patra formă sub care Facebook copiază funcția Stories de la Snapchat. Înainte de Messenger, Facebook a mai reprodus această facilitate și în Instagram, WhatsApp și aplicația Facebook. Versiunile de WhatsApp și Facebook se află deocamdată în fază de test, urmând a fi lansate ulterior la nivel global.

Scopul principal al acestei facilități, așa cum s-a dovedit și în cazul Snapchat, este atragerea și ținerea activă a publicului tânăr. Dincolo de asta, șeful diviziei care se ocupă de Messenger și WhatsApp, David Marcus, spune că între paginile de conținut ar putea fi afișate, la un moment dat, și reclame.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
messenger