Facebook mărește numărul de angajați din Marea Britanie cu 50%, angajând 500 de persoane

Facebook mărește numărul de angajați din Marea Britanie cu 50%, angajând 500 de persoane
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 nov 2016

Facebook își va mări numărul de angajați din Marea Britanie cu 50%, prin angajarea a 500 de persoane, susținând în acest fel statutul Londrei de centru tehnologic important, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Operatorul celei mai folosite rețele de socializare din lume se va mută într-un nou sediu central din Londra în 2017, iar numărul de angajați va crește de la 1.000 la 1.500, a anunțat luni compania, scrie News.ro.

”Multe dintre noile poziții vor fi pentru ingineri de înaltă calificare. Marea Britanie rămene unul dintre cele mai bune locuri pentru o companie de tehnologie, fiind o parte importantă din istoria Facebook”, se arată într-un comunicat al Facebook.

Anunțul este cel mai recent dintr-o serie de promisiuni similare făcute de companii americane din sectorul tehnologiei, legate de planurile în Marea Britanie.

CITEȘTE ȘI Fost director al Microsoft, pus sub acuzare în dosarul "Microsoft 2”

Săptămâna trecută, Google a confirmat planurile de a se extinde în Marea Britanie, prin construcția unui nou sediu la care vor putea lucra până la 7.000 de angajați, cu 3.000 mai mulți față de numărul actual al angajaților companiei în această țară.

Apple a anunțat în septembrie că va închiria spații de birouri cu o suprafață de circa 46.450 de metri pătrați la Battersea Power Station, pe malul sudic al Tamisei.

Facebook este prezentă la Londra din 2007, iar în prezent deține în Marea Britanie cea mai mare bază a sa de inginerie din afara Statelor Unite.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook