FBI a găsit hackerii care au spart Twitter

FBI a găsit hackerii care au spart Twitter
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 1 aug 2020

Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite a pus sub acuzare trei persoane, care s-ar fi aflat în spatele masivului atac la care a fost supus Twitter în urmă cu câteva săptămâni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

FBI a pus sub acuzare trei persoane, doi americani și un britanic, pentru atacul asupra Twitter din 15 iulie. Aceștia sunt: Mason Sheppard, un britanic de 19 ani, Graham Clark și Nima Fazeli, doi americani în vârstă de 19 respectiv 22 de ani.

Mintea din spatele atacului ar fi fost Graham Clark, cel mai tânăr dintre cei trei. Acesta s-ar fi lăudat că poate modifica datele oricărui cont de Twitter, iar Nima Fazeli l-a contactat de Discord și i-a oferit 500 de dolari pentru spargerea contului @foreign.

Veniturile Facebook au depășit așteptările analiștilor în trimestrul al doilea, iar compania anticipează creșterea în continuare a veniturilor din publicitate CITEȘTE ȘI Veniturile Facebook au depășit așteptările analiștilor în trimestrul al doilea, iar compania anticipează creșterea în continuare a veniturilor din publicitate

Împreună cu Mason Sheppard, cei trei au început prin a vinde nume rare de utilizatori pe Twitter și alte rețele, pe care le obțineau prin resetarea parolelor și pe care le vindeau cu 250 de dolari în Bitcoin.

Cei trei au reușit să acceseze un mare număr de conturi ale unor personalități. Prin intermediul acestor conturi, a fost derulată o escrocherie cu bitcoin, care încerca să se folosească de renumele victimelor pentru a atrage plăți de la urmăritori.

Cum s-a aflat ulterior, a fost vorba de o inginerie socială, hackerii dobândind acces la infrastructura companiei după ce au spart contul unor angajați Twitter care au avea drepturi de moderare și acces.

Reputația Twitter a fost știrbită serios în urma atacului. Acesta ridică numeroase semne de întrebare cu privire la politicile interne ale companiei privind securitatea datelor și a conturilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
twitter
hackeri