FBI consideră aplicația rusească FaceApp ''o potențială amenințare de contraspionaj''

FBI consideră aplicația rusească FaceApp ''o potențială amenințare de contraspionaj''
scris marţi, 16:18

Controversata aplicație rusească de smartphone FaceApp a intrat în vizorul Biroului Federal de Investigații (FBI) din SUA, care o consideră o "potențială amenințare de contraspionaj", relatează Reuters, care citează publicația Daily News.

FBI va verifica dacă această aplicație extrem de populară a fost folosită de guvernul rus pentru a se amesteca în alegerile din SUA, scrie Agerpres.

VIDEO Cafea de la automat vs cafenea. Există diferențe ? CITEȘTE ȘI VIDEO Cafea de la automat vs cafenea. Există diferențe ?

Într-o scrisoare de la 25 noiembrie către liderul minorității democrate din Senat Chuck Schumer, un director adjunct al FBI a precizat că FaceApp - care le permite utilizatorilor să arate mai tineri sau mai bătrâni în fotografii - reprezintă o amenințare din cauza numeroaselor mijloace prin care Kremlinul poate accesa "comunicațiile telefonice și online".

"FBI consideră orice aplicație de telefon mobil sau produs similar dezvoltat în Rusia, cum este și FaceApp, o potențială amenințare de contraspionaj, pe baza datelor pe care produsul le colectează, a politicilor privind intimitatea și condițiile de utilizare și a mecanismelor legale aflate la dispoziția guvernului rus care permit acces la date pe teritoriul Rusiei", a precizat directorul adjunct al FBI Jill Tyson în scrisoare, obținută de publicația citată.
 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
faceapp
fbi