FOTO HP Elite Dragonfly, noua gamă de laptopuri convertibile 2 în 1

FOTO HP Elite Dragonfly, noua gamă de laptopuri convertibile 2 în 1
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 20 dec 2019

În mediul de afaceri de azi, utilizatorii de tehnologie, fie că sunt antreprenori, freelanceri sau angajați în corporații, se bucură de un cadru de lucru dinamic, care le permite să lucreze în spații non-formale precum birouri mobile, săli de conferință, aeroporturi, restaurante sau mijloace de transport.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consumatorii își doresc dispozitive care se integrează perfect în viața lor de zi cu zi și mai ales care le reflectă personalitatea, iar companiile s-au adaptat și au introdus politici de BYOD (Bring Your Own Device), concept care presupune ca angajații să poata lucra pe propriile laptopuri, tablete sau smartphone-uri, datorită faptului că sunt mai ușoare, mai frumoase sau mai colorate… sau pur și simplu sunt percepute ca un element de sprijin în echilibrul dintre viața personală și muncă.

FOTO HP Elite Dragonfly, noua gamă de laptopuri convertibile 2 în 1

În același timp, aici apar și problemele în companii, din cauza pierderii controlului la nivel de departament de IT, asupra siguranței datelor și gestionării acestor echipamente.

Tocmai pentru a veni in sprijinul acestor utilizatori activi, HP Inc. a lansat laptopul de business convertibil HP Elite Dragonfly, cu un design premium, ultra-subțire, o greutate incredibil de mică, dar beneficiind de toate carateristicile de siguranță, management și conectivitate ale unui laptop de business clasic.

Având o greutate sub 1 kg, acesta este cel mai ușor notebook convertibil de tip business din lume, iar durata bateriei sale ajunge până la 24.5 ore. Această noutate reprezintă un nou un record absolut pentru un laptop de 13 inch. Designul laptopului este remarcabil, acesta transformându-se din modul laptop în tabletă cu usurință datorită carcasei realizate din aliaj metalic cu insertii de magneziu, ce respectă cele mai înalte standarde de durabilitate, fiabilitate și o culoare emblematică.

FOTO HP Elite Dragonfly, noua gamă de laptopuri convertibile 2 în 1

Sistemul audio este Bang & Olufsen, modalitatea de autentificare se poate realiza prin 3 factori: parolă, amprentă sau recunoaștere facială, iar confidențialitatea datelor utilizatorilor este asigurată de ecranul de confidențialitate integrat, HP Sure View Gen3 și de camera video cu obturator manual. Conexiunea Wi-fi 6 oferă viteză de transfer de 3 ori mai mare față de Wi-fi 5, pentru performanțe superioare în mediile cu densitate mare de utilizatori.

Laptopul are o suită complexă de soluții de securitate, fapt ce facilitează utilizarea sa într-un mediu securizat indiferent de împrejurări, printre care se numără:

  • HP Sure Click - soluție de securitate adiacentă antivirusului, ce oferă un plus de Securitate împotriva site-urilor web și atașărilor doar în citire de tip Microsoft Office și PDF cu continut malitios precum malware, ransomware ș/sau viruși
  • HP Sure Start Gen5 - soluție integrată de recuperare automată a datelor la nivel de BIOS, după posibilele atacuri de tip malware, rootkit sau de corupere a fișierelor/datelor la nivel de BIOS
  • HP Sure Run Gen2 - solutie de securitate ce oferă posibilitatea de a menține în funcțiune aplicațiile și procesele critice, chiar dacă un program malware încearcă să le închidă, prin protecția cu reparare automata.
  • HP Sure Recover Gen2 - solutie de securitate ce asigură recuperarea rapidă, sigură și automată a sistemului de operare cu o simplă conexiune de rețea, astfel încât să minimizezi timpii morți și să reiei rapid activitatea.

Disponibil la eMAG la comanda sau precomandă în mai multe configurații diferite: https://www.emag.ro/label/Laptopuri-HP-Elite-DragonFly

Mai multe detalii pe www.hp.ro/dragonfly

Advertisement

viewscnt
Afla mai multe despre
hp elite dragonfly
laptop