Galaxy Note 8 refuză să se încarce pentru unii dintre posesori

Galaxy Note 8 refuză să se încarce pentru unii dintre posesori
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 4 ian 2018

Mai mulți utilizatori ai celui mai nou flagship Samsung s-au plâns că smartphone-ul lor nu se mai încarcă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai multe postări de pe forumul oficial Samsung și de pe rețele de socializare atrag atenția asupra unei noi potențiale probleme cu bateriile pentru producătorul coreean.

Conform utilizatorilor, smartphone-ul Galaxy Note 8 nu se mai încarcă dacă a fost descărcat complet. Cu alte cuvinte, dacă bateria este lăsată să ajungă la 0%, nu mai poate fi încărcată.

Cei de la Samsung au emis o comunicare în care anunță că investighează problema și că până acum, doar un procent foarte mic de telefoane din seria Note 8 par să fie afectate de această problemă.

Două probleme grave de securitate ale procesoarelor afectează aproape toate dispozitivele lansate în ultimii peste 20 de ani. Repararea este posibilă doar parțial și va duce la încetinirea semnificativă a produselor CITEȘTE ȘI Două probleme grave de securitate ale procesoarelor afectează aproape toate dispozitivele lansate în ultimii peste 20 de ani. Repararea este posibilă doar parțial și va duce la încetinirea semnificativă a produselor

Samsung recomandă trimiterea în service a dispozitivelor care beneficiază de garanție. Pentru cei care nu au garanție sau nu vor să apeleze la service, există o cale de rezolvare, dar ceva mai complicată.

Utilizatorii pot încerca să pună la încărcat telefoanele timp de 10-15 secunde cu pauze de 30 secunde între încărcări, timp de 20 de minute. Astfel, bateria ar putea fi alimentată treptat cu suficientă energie pentru a putea porni telefonul și a fi încărcată normal.

Samsung are o istorie agitată în ceea ce privește bateriile. Modelul de anul trecut al aceleiași serii, Note 7, a fost retras de pe piață după ce producătorul a eșuat în mod repetat să rezolve problemele care au dus la explozia bateriilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
note 8
baterii