GitHub, cel mai mare serviciu de găzduire web, a ținut piept celui mai mare atac DDoS de până acum

GitHub, cel mai mare serviciu de găzduire web, a ținut piept celui mai mare atac DDoS de până acum
scris 5 mar 2018

GitHub, cel mai mare serviciu de găzduire de cod sursă din lume, a fost țința celui mai puternic atac cibernetic de tip DDoS (distributed denial of service) înregistrat până în prezent, care a bombardat platforma cu până la 1,35 terabiți pe secundă (Tbps) de date în încercarea de a supraîncărca resursele site-ului.

Atacurile DDoS de sabotare a serviciilor sunt atacuri cibernetice în care multiple sisteme compromise - în acest caz peste o mie de sisteme autonome cu zeci de mii de noduri terminale - sunt utilizate pentru a bloca un sistem sau o rețea cu ajutorul unui număr mare de pachete de date false. Atacurile DDoS întrerup accesul la resursele online ale sistemului țintă.

“Pe 28 februarie, între 17:21 și 17:30 UTC (ora universală coordonată), am identificat și mitigat un atac volumetric DDoS semnificativ. Atacul a fost inițiat de pe mai mult de o mie de sisteme autonome diferite, cu zeci de mii de noduri terminale. A fost un atac de amplificare (…) care a culminat la un volum de 1,35 Tbps via 126.9 milioane de pachete pe secundă”, potrivit GitHub.

UPC România pregătește lansarea unui serviciu comercial cu viteze de acces la Internet de 1Gbps CITEȘTE ȘI UPC România pregătește lansarea unui serviciu comercial cu viteze de acces la Internet de 1Gbps

Este cel mai mare atac cibernetic DDoS înregistrat până acum, hackerii folosindu-se de sisteme de gestionare a memoriei denumite memcached pentru a amplifica traficul îndreptat spre GitHub. Potrivit Wired, sistemele memchached folosite în acest caz au mărit volumul traficului de circa 50 de ori.

GitHub, cel mai mare serviciu de găzduire web, a ținut piept celui mai mare atac DDoS de până acum

Sursa: GitHub

GitHub a apelat la firma Akamai Prolexic pentru a face față atacului, aceasta din urmă redirecționând traficul către GitHub prin centrele sale de “curățare” a pachetelor de date considerate malițioase.

Atacul a durat mai puțin de 10 minute, după care hackerii s-au retras. Per ansamblu, serviciile GitHub au fost blocate timp de cinci minute și au fost disponibile intermitent pentru alte patru.

“Confidențialitatea sau integritatea datelor (clienților) nu a fost pusă în pericol niciun moment”, au precizat cei de la GitHub.

GitHub a fost fondată în 2008 de programatorii și antreprenorii Chris Wanstrath, Tom-Preston Werner și PJ Hyett ca o platformă colaborativă de dezvoltare software și găzduire web. Site-ul are peste 28 milioane de utilizatori și găzduiește peste 79 milioane de proiecte.

viewscnt
Afla mai multe despre
github
atac ddos
hackeri
gazduire web
cod sursa