Huawei a obținut autorizația oficială pentru construirea unui centru de cercetări în Anglia, în care va investi 1 miliard de lire sterline

Huawei a obținut autorizația oficială pentru construirea unui centru de cercetări în Anglia, în care va investi 1 miliard de lire sterline
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iun 2020

Huawei Technologies a anunțat joi că a obținut autorizația oficială pentru construirea unui centru de cercetare și dezvoltare în Anglia, în care va investi 1 miliard de lire sterline (1,2 miliarde dolari), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noul centru va angaja circa 400 de persoane, iar activitatea sa se va concentra pe producerea de echipamente optice utilizate în sistemele de comunicații cu fibră optică, potrivit unui comunicat publicat de grupul chinez, scrie News.ro.

Construirea centrului de cercetare îi va nemulțumi probabil pe oficialii americani și pe unii parlamentari britanici, care afirmă că echipamentele Huawei sunt folosite de Beijing pentru spionaj și că Marea Britanie ar trebuie să reconsidere o decizie din luna ianuarie care permite ca grupul chinez să aibă un rol limitat în rețlele 5G din țară. Compania neagă acuzațiile.

Olympus iese de pe piața aparatelor foto CITEȘTE ȘI Olympus iese de pe piața aparatelor foto

Oficialii britanici analizează cum pot preveni cât mai bine riscurile de securitate implicate de Huawei, în contextul unor noi sancțiuni anunțate de Statele Unite în luna mai, care au rolul să oprească aprovizionarea Huawei cu microcipuri avansate necesare echipamentelor pe care le produce. O decizie este așteptată în următoarele săptămâni.

Vicepreședintele Huawei, Victor Zhang, a declarat că tehnologia care va fi dezvoltată la noul centru va fi separată de cea luată ca țintă de restricțiile americane și că este greșit să sugerezi că anunțul a fost făcut pentru a influenșa decizia Marii Britanii.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
anglia