Huawei a vândut pentru prima oară mai multe smartphone-uri decât Samsung la nivel de trimestru

Huawei a vândut pentru prima oară mai multe smartphone-uri decât Samsung la nivel de trimestru
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 30 iul 2020

În premieră, Huawei a fost peste Samsung la nivel global în ceea ce privește vânzările de smartphone-uri, în ciuda interdicțiilor americane și profitând de pandemie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anliștii de la Canalys spun că Huawei a livrat 55,8 milioane de smartphone-uri în perioada aprilie - iunie 2020, perioadă în care Samsung s-a oprit la 53.7 milioane de unități.

Ambele companii au livrat mai puțin decât în aceeași perioadă a anului anterior. Însă, dacă Huawei a scăzut cu 5%, Samsung a luat-o la vale cu nu mai puțin de 30 de procente.

Google vrea să fie (și) mai vizibil pe telefoanele Samsung CITEȘTE ȘI Google vrea să fie (și) mai vizibil pe telefoanele Samsung

Este o situație influențată decisiv de piața din China și de evoluția pandemiei, care ar putea să nu se mai repede în trimestrele care urmează.

70% din vânzările Huawei au venit din China, piață care își revenise deja în mare parte în al doilea trimestru. Samsung, de cealaltă parte, a fost afectat de situația provocată de pandemie în restul lumii. Producătorul coreean deține doar 1% din piața de smartphone-uri din China.

Când piața își va reveni în restul lumii, Samsung va crește. Huawei, de cealaltă parte, va avea probleme să vândă smartphone-uri în afara Chinei, fără acces la Play Store și alte servicii Google.

Cei de la Samsung sunt optimiști cu privire la al treilea trimestru, când rezultate sunt așteptate să se îmbunătățească și datorita lansării flagship-ului Galaxy Note 20 de săptămâna viitoare.

Analiza Canalys se coroborează parțial cu cea publicată de Counterpoint Research în urmă cu o lună, analiză în care arată că în luna aprilie a fost prima oară când Huawei a depășit Samsung la vânzările de smartphone-uri.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
samsung
smartphone