Huawei ar fi încercat să fure secrete comerciale prin intermediul producătorilor de accesorii

Huawei ar fi încercat să fure secrete comerciale prin intermediul producătorilor de accesorii
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 19 feb 2019

O serie de detalii despre dosarul deschis de Statele Unite împotriva Huawei scoate la iveală unele din strategiile folosite de compania chineză pentru a intra în posesia secretelor comerciale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

The Information relatează mai multe ocazii în care Huawei a încercat să afle informații confidențiale despre produsele Apple prin intermediul unor persoane sau companii terțe.

Într-un astfel de caz, un inginer Huawei aflat în fruntea proiectului de smartwatch-uri, ar fi presat un furnizor de componente pentru Apple Watch să îi dea detalii despre senzorul de puls folosit de ceasul celor de la Apple.

Reprezentantul furnizorului ar fi povestit despre întâlnirea cu inginerul Huawei, susținând că și-a respectat clauza de confidențialitate și nu a vorbit despre secretele comerciale pe care le cunoștea.

Apple cumpără un startup AI care poate ajuta Siri să recupereze teren în fața rivalilor Alexa și Google Assistant CITEȘTE ȘI Apple cumpără un startup AI care poate ajuta Siri să recupereze teren în fața rivalilor Alexa și Google Assistant

Un alt exemplu este oferit de un fost angajat Apple care a dat un interviu de angajare la Huawei. Acesta a declarat că pe durata interviului oficialii Huawei s-au arătat interesați mai mult de tehnologiile Apple decât de abilitățile sale.

În 2016, Huawei ar fi reușit să reproducă un conector folosit de Apple în MacBoook Pro pentru propriul laptop, MateBook Pro, după ce ar fi intrat în posesia schemei de construcție și a apelat la un furnizor de componente pentru construirea acestuia.

Purtătorul de cuvânt Huawei a declarat că angajații companiei sunt îndreptățiți să acceseze și să folosească informația disponibilă public, dar respectând în același timp proprietatea intelectuală.

Pe de altă parte, conform Departamentului de Justiție al Statelor Unite, Huawei ar fi avut un program intern prin care angajații săi ar fi fost recompensați pentru furtul de informații, existând chiar și un sistem de bonusuri în funcție de valoarea și nivelul de confidențialitate al informațiilor obținute.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
statele unite
apple