Huawei dă în judecată Statele Unite

Huawei dă în judecată Statele Unite
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 5 mar 2019

Huawei ar urma să acționeze în judecată Guvernul Statelor Unite după ce acesta a interzis folosirea echipamentelor de rețea ale companiei chineze.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Două surse anonime din cadrul Huawei citate de The New York Times dau ca sigură acționarea în judecată a Guvernului american de către producătorul chinez. Acțiunea ar urma să fie anunțată chiar în cursul acestei săptămâni.

Guvernul american a interzis folosirea echipamentelor Huawei în cadrul rețelelor 5G care vor fi construite în Statele Unite.

Guvernul și agențiile federale americane au menționat de mai multe ori riscul pe care Huawei și alți producători chinezi îl reprezintă pentru securitatea țării. Din cauza legăturilor strânse dintre șefii companiei și liderii Partidului Comunist, americanii susțin că Huawei reprezintă un risc de spionaj.

Utilizatorii Facebook s-au trezit că nu mai pot dezactiva o funcție CITEȘTE ȘI Utilizatorii Facebook s-au trezit că nu mai pot dezactiva o funcție

Acționarea în judecată a Guvernului american ar urma să aibă loc în Districtul Estic al statului Texas, acolo unde se află și sediul Huawei din Statele Unite.

La începutul acestei săptămâni, directorul financiar Huawei, Meng Wanzhou, care este arestată în Canada, a acționat în judecată Guvernul canadian.

Meng Wanzhou acuză faptul că nu i-ar fi fost citite drepturile constituționale în momentul arestării.

În luna noiembrie 2018, Guvernul american a transmis guvernelor și directorilor companiilor de telecomunicații din țările aliate, în special celor unde sunt amplasate baze americane, un avertisment legat de utilizarea echipamentelor de telecomunicații ale producătorului chinez Huawei, în încercarea de a convinge furnizorii de servicii wireless și de internet din aceste țări să evite respectivele echipamente. Americanii cred că firma chineză reprezintă un risc, iar echipamentele furnizate pot fi folosite pentru spionaj.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
proces
5g