Improbable, companie britanică specializată în simulări virtuale, obține 502 milioane dolari în cea mai mare rundă de finanțare pentru un start-up tech european

Improbable, companie britanică specializată în simulări virtuale, obține 502 milioane dolari în cea mai mare rundă de finanțare pentru un start-up tech european
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 12 mai 2017

Startup-ul britanic Improbable, specializat în realizarea de simulări virtuale pentru jocuri și alte aplicații, a obținut o finanțare de 502 milioane de dolari de la SoftBank Group, conglomeratul japonez din industria IT&C controlat de miliardarul Masayoshi Son, și alți investitori. Runda de finanțare de serie B condusă de SoftBank este cea mai mare investiție de până acum într-un start-up tech din Europa și evaluează compania la peste 1 miliard de lire sterline (circa 1,3 miliarde dolari), scrie Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În urma investiției, japonezii de la SoftBank au obținut o participație minoritară la Improbable și un loc în board-ul companiei. Fondurile de venture capital Andreessen Horowitz (SUA) și Horizons Ventures (Hong Kong) au participat și ele la runda de finanțare, a anunțat Improbable, care nu a dezvăluit sumele investite de fiecare participant.

În runda de finanțare de serie A, desfășurată în 2015, Improbable a strâns 50 de milioane dolari de la Andreessen Horowitz, Horizons Ventures și compania de investiții Temasek, din Singapore.

Netflix a deschis la Amsterdam primul său centru de servicii pentru clienți din Europa. Compania caută 400 de persoane, inclusiv vorbitori de limba română CITEȘTE ȘI Netflix a deschis la Amsterdam primul său centru de servicii pentru clienți din Europa. Compania caută 400 de persoane, inclusiv vorbitori de limba română

Fondurile obținute vor fi investite în dezvoltarea tehnologiilor Improbable, inclusiv a sistemului distribuit de operare SpatialOS, primul produs al companiei, aflat în stadiu beta. Planurile companiei includ creșterea numărului de angajați la birourile din Londra și San Francisco, precum și investiții în crearea unui ecosistem format din dezvoltatori și clienți.

Fondată în 2012 la Londra de Herman Narula (29 ani), Rob Whitehead (26 ani) și Peter Lipka (28 ani), Improbable folosește o formă de calcul distribuit în cloud pentru a ajuta dezvoltatorii să creeze lumi virtuale pentru jocuri și simulări ale lumii reale la scară masivă.

viewscnt
Afla mai multe despre
improbable
simulari virtuale
spatialos
softbank
finantare