Inteligența artificială este un risc existențial pentru oameni, de a fi răniți sau uciși, potrivit fostului șef al Googl

Inteligența artificială este un risc existențial pentru oameni, de a fi răniți sau uciși, potrivit fostului șef al Googl
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 mai 2023

Inteligența artificială ar putea prezenta riscuri existențiale, iar guvernele trebuie să știe cum să se asigure că tehnologia ”nu este folosită greșit de oameni răi”, a avertizat miercuri fostul CEO al Google, Eric Schmidt, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Viitorul AI a fost pus în centrul conversațiilor dintre tehnologi și factorii de decizie politică, care se confruntă cu modul în care va arata tehnologia în viitor și cum ar trebui reglementată, scrie News.ro.

FOTO Avertisment: e-mail cu neplata unor facturi Orange. Atacatorii cibernetici redirecționează utilizatorii către site-uri cu conținut fraudulos CITEȘTE ȘI FOTO Avertisment: e-mail cu neplata unor facturi Orange. Atacatorii cibernetici redirecționează utilizatorii către site-uri cu conținut fraudulos

ChatGPT, chatbotul care a devenit viral anul trecut, a stârnit, fără îndoială, mai multă conștientizare a inteligenței artificiale, deoarece firmele majore din întreaga lume caută să lanseze produse rivale și să-și prezinte capacitățile AI.

Vorbind la summitul Consiliului directorilor generali organizat de The Wall Street Journal la Londra, Schmidt a spus că îngrijorarea sa este că AI este ”un risc existențial”.

”Și riscul existențial este definit ca mulți, mulți, mulți, mulți oameni răniți sau uciși”, a spus Schmidt. ”Există scenarii nu astăzi, ci destul de curând, în care aceste sisteme vor putea găsi exploatări ziua-zero în problemele cibernetice sau vor descoperi noi tipuri de biologie. Asta este ficțiune astăzi, dar acest raționament este probabil să fie adevărat. Și când se va întâmpla asta, vrem să fim pregătiți să știm cum să ne asigurăm că aceste lucruri nu sunt folosite greșit de oameni răi”, a continuat acesta.

Exploatările ziua-zero sunt vulnerabilități de securitate găsite de hackeri în software și sisteme.

Schmidt, care a fost CEO al Google din 2001 până în 2011, nu are o viziune clară asupra modului în care ar trebui reglementată AI, dar a spus că este o ”întrebare mai largă pentru societate”.

UiPath a anunțat venituri în creștere, dar rămâne pe pierdere. Declin puternic al acțiunilor CITEȘTE ȘI UiPath a anunțat venituri în creștere, dar rămâne pe pierdere. Declin puternic al acțiunilor

Cu toate acestea, el a spus că este puțin probabil să existe o nouă agenție de reglementare înființată în SUA dedicată reglementării AI.

Schmidt nu este prima figură importantă a tehnologiei care avertizează asupra riscurilor AI.

Sam Altman, CEO al OpenAI, care a dezvoltat ChatGPT, a recunoscut în martie că este ”un pic speriat” de inteligența artificială.

El a spus că își face griji că guvernele autoritare vor dezvolta tehnologia. CEO-ul Tesla, Elon Musk, a spus în trecut că crede că AI reprezintă unul dintre ”cele mai mari riscuri” pentru civilizație.

Chiar și actualul CEO al Google și Alphabet, Sundar Pichai, care a supravegheat recent lansarea de către companie a propriului său chatbot numit Bard AI, a spus că tehnologia ”va afecta fiecare produs din fiecare companie”, adăugând că societatea trebuie să se pregătească pentru schimbări.

Schmidt a făcut parte din Comisia Națională de Securitate pentru AI din SUA, care în 2019 a început o revizuire a tehnologiei, inclusiv un potențial cadru de reglementare. Comisia și-a publicat evaluarea în 2021, avertizând că SUA nu sunt pregătite pentru era AI.

viewscnt
Afla mai multe despre
inteligența artificială
google