Meta, compania mamă a Facebook, a construit cel mai rapid supercomputer cu inteligență artificială din lume

Meta, compania mamă a Facebook, a construit cel mai rapid supercomputer cu inteligență artificială din lume
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2022

Meta, compania mamă a Facebook, a anunțat, luni, că echipa sa de cercetare a construit un nou supercomputer cu inteligență artificială care, potrivit estimărilor sale, va fi cel mai rapid din lume. Dispozitivul ar urma să fie finalizat la mijlocul lui 2022, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Meta a precizat într-o postare pe blog că noul său SuperCluster de Cercetare în domeniul inteligenței artificiale (RSC) va ajuta compania să construiască modele de inteligență artificială mai bune care pot învăța din trilioane de exemple, să lucreze în sute de limbi și să analizeze împreună texte, imagini și videoclipuri pentru a determina dacă un conținut este dăunător, scrie Digi 24.

WhatsApp va oferi posibilitatea transferului de date de la Android la iPhone CITEȘTE ȘI WhatsApp va oferi posibilitatea transferului de date de la Android la iPhone

''Aceste cercetări vor ajuta nu numai la menținerea siguranței oamenilor în cadrul serviciilor noastre în prezent, ci și în viitor, pe măsură ce construim metavers", a declarat compania într-o postare pe blog.

Compania de social media și-a schimbat numele în octombrie în Meta pentru a reflecta concentrarea pe metavers, despre care spune că va fi succesorul internetului mobil, mai scrie sursa citată de Agerpres. Metaversul, un termen larg care a stârnit multă vâlvă în Silicon Valley în ultimele luni, se referă la ideea de medii virtuale comune pe care oamenii le pot accesa de pe diferite dispozitive pentru a lucra, a se juca și a socializa.

''Experiențele pe care le construim pentru metavers necesită o putere de calcul enormă (chintilioane de operații/secundă), iar RSC va permite noi modele de inteligență artificială care pot învăța din trilioane de exemple, pot înțelege sute de limbi și multe altele'', a scris luni directorul executiv al Meta, Mark Zuckerberg, într-o postare pe Facebook.

Meta a precizat că, în opinia sa, RSC se numără în prezent printre cele mai rapide supercomputere de inteligență artificială. Un purtător de cuvânt al Meta a declarat că firma a lucrat cu echipe de la Nvidia Corp, Pure Storage Inc și Penguin Computing Inc pentru a construi supercomputerul.

viewscnt
Afla mai multe despre
meta
supercomputer