Microsoft a obținut un profit istoric

Microsoft a obținut un profit istoric
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iul 2022

 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Gigantul tehnologic Microsoft a raportat un profit istoric de peste 72,7 miliarde dolari în exercițiul fiscal 2022, care s-a încheiat în iunie, datorat în bună parte creșterii continue a serviciilor sale de cloud, relatează agenția EFE.

Acest profit anual este cu 19% mai mare comparativ cu cel din exercițiul financiar anterior, când a înregistrat pentru prima dată 60 de miliarde de dolari, în timp ce încasările s-au majorat cu circa 18%, până la aproape 198,3 miliarde, impulsionate de "software" (servicii) față de "hardware" (produs), scrie Agerpres.

Facebook va plăti creatorii de conținut care folosesc muzică licențiată CITEȘTE ȘI Facebook va plăti creatorii de conținut care folosesc muzică licențiată

"Într-un context dinamic, am avut o cerere solidă, am câștigat cotă de piață și am crescut implicarea clienților cu platforma noastră în cloud", a declarat, într-un comunicat, directorul financiar al companiei, Amy Hood.

Pe ansamblul anului, cloud-ul a adus cea mai mare parte a vânzărilor, de 75,251 miliarde (plus 25%), urmat de segmentul de producție și procese de afaceri, cu 63,364 miliarde, și cel de computere personale (59,655 miliarde dolari).

În ultimul trimestru (aprilie-iunie), rezultatele au fost, de asemenea, pozitive, însă mai puțin impresionante: a câștigat 16,74 miliarde dolari, cu încasări de 51,865 miliarde dolari, în creștere cu 12%, în ambele cazuri, față de 2021.

Însă aceste rezultate trimestriale au fost mai slabe decât se așteptau analiștii de pe Wall Street și compania a recunoscut că s-a confruntat cu o conjunctură economică "schimbătoare" și elemente imprevizibile, de la consolidarea dolarului la războiul din Ucraina.

Cursul de schimb "nefavorabil" a diminuat veniturile sale cu 595 milioane, în timp ce reducerea operațiunilor în Rusia a presupus cheltuieli pentru datorii neperformante, active deteriorate și concedieri în sumă de 126 milioane.

De asemenea, opririle de producție în China și deteriorarea pieței calculatoarelor personale a presupus costuri de 300 milioane dolari, iar recentele reorganizări, compensații pentru concedieri de 113 milioane.

În ultimul trimestru, Microsoft a înregistrat o creștere de 20% a încasărilor din cloud, cu un avans notabil al serviciului Azure, însă mass-media de specialitate semnalează că această creștere este mai mică față de cea din perioada similară a anului anterior.

De asemenea, au fost "umbre" pe alte segmente, precum scăderea cu 6% în cazul consolei Xbox și a jocurilor sale sau cu 2% la licențele Windows pe care le plătesc producătorii de calculatoare.

Directorul executiv al companiei, Satya Nadella, a declarat că "vede o oportunitate de a ajuta fiecare client din fiecare industrie în utilizarea tehnologiei digitale pentru a depăși provocările actuale și să iasă întărită" și consideră că "nicio companie nu este mai bine poziționată" ca Microsoft în domeniul digitalizării corporative.

Rezultatele, publicate marți, la închiderea bursei, au generat o reacție negativă și acțiunile companiei au scăzut cu 0,2% în operațiunile electronice. În ultimul an, Microsoft a pierdut 12% din capitalizare

 

viewscnt
Afla mai multe despre
alphabet
microsoft