Microsoft România are un nou General Manager. A fondat unul dintre startup-urile de tehnologie cu cea mai rapidă ascensiune din industria de profil din România

Microsoft România are un nou General Manager. A fondat unul dintre startup-urile de tehnologie cu cea mai rapidă ascensiune din industria de profil din România

Bogdan Putinică

Profit.ro
Profit.ro
scris 7 oct 2021

Compania Microsoft anunță numirea lui Bogdan Putinică în funcția de General Manager pentru operațiunile din România, începând cu data de 1 noiembrie a acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bogdan Putinică se alătură echipei Microsoft România din poziția de Senior Vice President al grupului suedez Enea - furnizor global de soluții de telecomunicații și securitate cibernetică. Ocupând o funcție de conducere la nivel internațional, Bogdan Putinică a condus divizia de Professional Software Services a Enea Group, o structură cu aproximativ 400 de angajați și operațiuni în Europa, America de Nord și China, care a înregistrat, în ultimii 9 ani, creșteri medii anuale ale veniturilor de peste 20%, independent de schimbările dinamice din piață.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

Bogdan Putinică și-a început activitatea profesională fondând în anul 2000 compania IP Devel – unul dintre startup-urile de tehnologie cu cea mai rapidă ascensiune din industria de profil din România. Sub conducerea sa, IP Devel a ajuns la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro și a fost prima companie IT românească care a pătruns pe piețele asiatice, inclusiv pe cea din Japonia.

Ulterior, Bogdan Putinică a făcut parte din echipa de conducere a companiei Adecco IT, după ce aceasta a achiziționat o cotă din pachetul de acțiuni al IP Devel. În calitate de Managing Partner în cadrul Adecco IT, Bogdan Putinică a facilitat dezvoltarea afacerilor grupului pe piețele internaționale.

Compania Microsoft este prezentă pe piața din România din 1996. În prezent, echipa Microsoft România numără 2.000 de oameni, compania fiind prezentă în 3 orașe din țară: București, Timișoara și Iași.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft românia
bogdan putinică