O nouă posibilă lovitură pentru Huawei: Țările UE susțin o politică fermă față de furnizorii de echipamente 5G

O nouă posibilă lovitură pentru Huawei: Țările UE susțin o politică fermă față de furnizorii de echipamente 5G
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 nov 2019

Statele Uniunii Europene au susținut vineri o politică fermă în selectarea furnizorilor de echipamente 5G, inclusiv verificarea legislației interne la care sunt supuși, o posibilă lovitură pentru liderul global al pieței de profil, grupul chinez Huawei Technologies, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ambasadorii țărilor membre au convenit această abordare la Bruxelles, a anunțat pe Twitter un purtător de cuvânt al Finlandei, care deține în prezent președinția rotativă a UE, potrivit News.ro.

Statele UE trebuie să țină cont de factori non-tehnici, cum ar fi cadrul legal și de politici, care trebuie respectați de furnizori în țări terțe, potrivit unui proiect de document obținut de Reuters înainte de întâlnirea ambasadorilor. Documentul nu menționează în mod specific țări sau companii.

Washingtonul ia noi măsuri împotriva companiilor chineze de telecomunicații. China avertizează despre \'\'o cortină de fier tehnologică\'\' CITEȘTE ȘI Washingtonul ia noi măsuri împotriva companiilor chineze de telecomunicații. China avertizează despre ''o cortină de fier tehnologică''

Guvernele UE trebuie de asemenea să își diversifice furnizorii și să nu depindă de unul singur. Miniștrii UE vor aproba această abordare la o întâlnire programată să aibă loc în decembrie.

Statele Unite au cerut UE să interzică echipamentele Huawei, afirmând că acestea ar putea fi folosite de China pentru spionaj. Îngrijorările sunt provocate de legislația chineză referitoare la cooperarea companiilor cu guvernul în probleme de securitate.

Huawei, care concurează cu compania finlandeză Nikia și cu compania suedeză Ericsson, a negat acuzațiile.

Trump cere Apple să contribuie la dezvoltarea rețelelor 5G în Statele Unite CITEȘTE ȘI Trump cere Apple să contribuie la dezvoltarea rețelelor 5G în Statele Unite

 

În Statele Unite, Comisia Federală pentru Comunicații a votat vineri în unanimitate pentru a desemna companiile Huawei și ZTE drept riscuri pentru securitatea națională, interzicând operatorilor de telecomunicații din zonele rurale să folosească un fond guvernamental de 8,5 de miliarde de dolari pentru achiziția de echipamente de telecomunicații ale acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
5g
uniunea europeana
ue
ambasadori
pozotiei
furnizare
legislatie