ONAC a reluat procedura privind achiziționarea de dispozitive conectate la internet. Instituția vrea să cumpere prin negociere directă peste 167.000 de tablete, iar ofertele se depun până vineri

ONAC a reluat procedura privind achiziționarea de dispozitive conectate la internet. Instituția vrea să cumpere prin negociere directă peste 167.000 de tablete, iar ofertele se depun până vineri
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 sep 2020

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a reluat, luni, procedura privind achiziționarea de dispozivite conectate la internet. Contractul vizează cumpărarea, prin negociere directă, a peste 167.000 de dispozitive, iar ofertele se depun până vineri, la ora 12.00.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

ONAC a anunțat, luni seară, reluarea procedurii avand ca obiect achizitionarea de ”Dispozitive electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităților didactice la distanță”, scrie News.ro.

Metrorex caută furnizor pentru mentenanța ramelor de metrou în următorii 15 ani. Contractul, după expirarea celui cu Alstom, depășește 4 miliarde de lei CITEȘTE ȘI Metrorex caută furnizor pentru mentenanța ramelor de metrou în următorii 15 ani. Contractul, după expirarea celui cu Alstom, depășește 4 miliarde de lei

”Având în vedere începerea noului an școlar 2020 - 2021, sub incidența stării de alertă, în situația de față determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel național, suspendarea activităților didactice de predare, evaluare, care presupun interacțiunea față în față, poate să fie dispusă de autoritățile din domeniu când situația epidemiologică o impune. În condițiile unei potențiale limitări a interacțiunii la clasă/cursuri este imperios necesar asigurarea resurselor educaționale adecvate și implicit secțiunea raporturilor juridice în privința asigurării dreptului fundamental la învățătură, potrivit căreia Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate în calitate de instituție abilitată urmează să deruleze în regim de urgență, în numele și pentru Ministerul Educației și Cercetării, procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare având ca obiect achiziționarea de dispozitive Electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităților didactice la distanță”, se arată în anunțul ONAC.

Potrivit anunțului ONAC, procedura este ”negociere fără publicare prealabilă” și urmează să se cumpere 167.174 de dispozitive, împărțite în șase loturi.

- Lot 3 Regiunea Nord - Est 1 (Bacău, Botoșani, Neamț)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.310.251 și 14.873.948 lei

- Lot 4 Regiunea Nord - Vest (Bihor, Bistrița - Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.658.823 - 14.796.806 lei

- Lot 5 Regiunea Vest (Arad, Caraș - Severin, Hunedoara, Timiș)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între 6.405.383 și 8.988.410 lei

- Lot 6 Regiunea Sud - Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți, Gorj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.524.201 și 14.382.857 lei

- Lot 8 Regiunea Sud - Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.302.688 și 15.601.510 lei

- Lot 9 Zona Nord - Est 2 (Iași, Suceava, Vaslui)

Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.927.393 și 15.645.880 lei

ONAC anunță că cele șase loturi au fost anulate în cadrul licitației anterioare, care s-a soldat doar cu încheiarea unui contract pentru trei loturi.

Valoarea totală estimată a achiziției se situează între 62,1 și 84,2 milioane de lei fără TVA.

Ofertele trebuie depuse până în 18 septmbrie, la ora 12.00, iar la ora 12.15 vor fi deschise. Procedura prevede și o etapă de negociere în vederea îmbunătățirii ofertei preliminare.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, în 5 septembrie, că, în urma licitației desfășurate de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) există o companie care a câștigat licitația pentru asigurarea a trei loturi de tablete, respectiv peste 82.000 de dispozitive. 

Ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut recent premierului Ludovic Orban demiterea președintelui ONAC, întrucât licitația pentru achiziționarea a 250.000 de tablete nu poate fi finalizată la timp. ”Consider inacceptabil rezultatul dezastruos al licitației, după atâtea luni în care toate instituțiile implicate, mai puțin ONAC, au luat toate măsurile ca procedura să fie încheiată în termenele stabilite”, a transmis Anisie.

Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că este posibil să îl demită pe directorul Oficiului National pentru Achizitii Centralizate (ONAC), așa cum a cerut ministrul Educației, Monica Anisie, din cauza problemelor legate de licitația pentru tabletele elevilor, precizând că este nemulțumit de modul în care s-au derulat mai multe proceduri de licitație.
viewscnt
Afla mai multe despre
onac
tablete
internet