Oracle intră în competiție cu Microsoft și Twitter pentru cumpărarea TikTok

Oracle intră în competiție cu Microsoft și Twitter pentru cumpărarea TikTok
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 18 aug 2020

Compania americană Oracle, cel mai mare producător mondial de aplicații software, a intrat în cursa pentru cumpărarea operațiunilor TikTok din SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă, concurând cu Microsoft, singura companie care a anunțat până acum oficial că este interesată de această achiziție, potrivit surselor Financial Times (FT).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

TikTok, deținută de ByteDance, întâmpină presiuni majore în SUA. Săptămâna trecută, președintele american Donald Trump a cerut ByteDance să renunțe la operațiunile din Statele Unite ale aplicației de socializare video TikTok în termen de 90 de zile din cauza îngrijorărilor legate de gestionarea datelor personale ale utilizatorilor.

Astfel, singura soluție pentru ByteDance pare să fie vânzarea operațiunilor.

Epic Games, creatoarea jocului “Fortnite”, beneficiază de sprijinul jucătorilor și al altor companii, în conflictul cu Apple și Google CITEȘTE ȘI Epic Games, creatoarea jocului “Fortnite”, beneficiază de sprijinul jucătorilor și al altor companii, în conflictul cu Apple și Google

Pe lângă Microsoft, și Twitter și-a arătat interesul pentru cumpărarea TikTok, însă nu există informații oficiale dacă negocierile sunt în curs sau au fost abandonate. Totodată, potrivit unor surse FT, capacitatea Twitter de a finanța o astfel de achiziție este pusă la îndoială.

Pe plan global, Oracle are birouri în 145 de țări și peste 137.000 de angajați, înregistrând anul trecut venituri de aproape 40 miliarde de dolari.

Subsidiara din România a Oracle este a doua filială a companiei americane ca mărime din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, după cea din Marea Britanie.

viewscnt
Afla mai multe despre
tiktok
bytedance
microsoft
vanzare tiktok
oracle tiktok
oracle