OTE vrea să aducă 620 milioane lei la capitalul Telemobil. Telekom Romania: Facem primul pas în integrarea legală a entităților mobile

OTE vrea să aducă 620 milioane lei la capitalul Telemobil. Telekom Romania: Facem primul pas în integrarea legală a entităților mobile
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 10 apr 2017

Grupul elen OTE intenționează să realizeze la operatorul român Telemobil o infuzie de capital de 619,7 milioane de lei, care urmărește remodelarea operațiunilor mobile ale grupului de companii Telekom România și va reprezenta un prim pas în procesul de integrare legală a entităților mobile de pe piața locală, a transmis Telekom România la solicitarea Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Această decizie este legată de intenția de remodelare a operațiunilor mobile ale grupului de companii Telekom Romania, cu scopul de a obține o structură organizațională mai agilă și procese mai eficiente, în beneficiul tuturor părților și al utilizatorilor din România. Integrarea legală a entităților mobile este o etapă premergătoare necesara pentru viitorul operațiunilor din Romania, care va facilita eficiența operațională”, se arată în răspunsul Telekom România.

Consiliul de administrație al Telemobil a aprobat, în prima parte a lunii martie, majorarea capitalului social cu 619,7 milioane de lei, de la 360,09 milioane de lei, prin emiterea unui număr de 247,86 milioane de acțiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei/titlu, potrivit datelor companiei.

“Acțiunile noi vor fi emise în schimbul contribuției în numerar a acționarilor Telemobil. Acționarii vor avea dreptul de a subscrie acțiunile noi proporțional cu cota de participare la capitalul social al societății. (...) În caz de diferență între valoarea nominală a acțiunilor noi și suma subscrisă, aceasta va fi considerată prima de emisiune”, se arată în hotărârea Consiliului de administrație al operatorului.

Două acțiuni din numărul total al titlurilor care vor fi emise ar putea fi subscrise de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR), se arată în document, care nu precizează motivele infuziei de capital.

Aproape un milion de români aveau peste 10.000 de lei în contul de pensie privată la finele anului 2016 CITEȘTE ȘI Aproape un milion de români aveau peste 10.000 de lei în contul de pensie privată la finele anului 2016

Potrivit celor mai recente date, Telemobil avea la finele anului 2015 datorii totale de 997,7 milioane de lei și capitaluri totale negative de 667,9 milioane de lei.

De asemenea, în intervalul 2008 - 2015, operatorul a închis în fiecare an pe minus, pierderile însumând 969,41 milioane de lei, iar afacerile s-au înjumătățit, la 102,3 milioane de lei.

Telemobil a intrat în grupul de comunicații deținut de Deutsche Telekom (Germania) și OTE (Grecia) în anul 2009, când a fost achiziționat de Cosmote pentru suma de 207 milioane de euro, din care 61 de milioane de euro pentru plata de acțiuni și 146 milioanwe de euro pentru preluarea de către compania elenă a unor datorii și alte obligații financiare.

Inform Lykos câștigă contul de servicii poștale al ENGIE Romania și va încasa 36,2 milioane de lei pe trei ani CITEȘTE ȘI Inform Lykos câștigă contul de servicii poștale al ENGIE Romania și va încasa 36,2 milioane de lei pe trei ani

Datoriile și obligațiile finaciare pe care Cosmote, parte a grupului elen de telecomunicații OTE, și le-a asumat urma să provină din preconizata extindere a rețelelor de telefonie 3G și CDMA, se arăta într-un comunicat al Cosmote din 30 iunie 2009. 

OTE a fost nevoit să cumpere Telemobil, care opera rețeaua de telefonie mobilă Zapp, după ce Cosmote România nu a reușit să cumpere în anul 2006 o licență 3G.

viewscnt
Afla mai multe despre
telemobil
capital
majorare
ote
telekom