Pixel 4 ar putea fi lansat pe 15 octombrie

Pixel 4 ar putea fi lansat pe 15 octombrie
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 17 sep 2019

Google a anunțat un eveniment hardware pentru 15 octombrie, eveniment în cadrul căruia sunt șanse mari să fie prezentat noul flagship al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Gigantul american a trimis invitații de presă pentru un eveniment ce va avea loc în New York City pe 15 octombrie. Pe invitație scrie, misterios, "Come see a few new things Made by Google" (veniți să vedeți câteva chestii noi făcute de Google).

Deși nu se menționează nimic legat de smartphone-uri, nu există niciun dubiu că vedeta evenimentului va fi noua serie de smartphone-uri Pixel 4.

Din câte se pare până acum, vor exista două modele: Pixel 4 și Pixel 4 XL. Acestea vor include, conform informațiilor neoficiale vehiculate, un sistem de gesturi care permite apelarea anumitor comenzi fără atingerea ecranului.

O dispariție veche de câteva zeci de ani a fost rezolvată cu Google Earth CITEȘTE ȘI O dispariție veche de câteva zeci de ani a fost rezolvată cu Google Earth

Ecranul noilor smartphone-uri Google va fi de tip OLED și va avea o rată de împrospătare de 90Hz. Avantajele acestuia vor putea fi observate în special în jocuri și filme.

Pixel 4 nu va fi primul smartphone cu un astfel de ecran, ci se va alătura unor modele care au făcut deja acest pas, precum OnePlus 7 și Razer Phone 2.

Așa cum sugerează și invitația de presă, Google va lansa în cadrul acestui eveniment și alte produse, alături de smartphone-urile din seria Pixel 4.

Printre acestea, există șanse mari să se numere Nest Mini, un nou difuzor inteligent cu Google Assistant, care să înlocuiască actualul Home Mini.

Nu este exclus ca tot acum Google să anunțe un rival pentru Apple Arcade, serviciul de jocuri fără reclame și microtranzacții pe bază de abonament lunar.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
pixel
smartphone