Prețurile noilor smartphone-uri pliabile Samsung, “scăpate” înaintea prezentării oficiale

Prețurile noilor smartphone-uri pliabile Samsung, “scăpate” înaintea prezentării oficiale
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 6 aug 2021

Samsung nu a reușit nici anul acesta să păstreze prea multe secrete legate de cele două smartphone-uri pliabile pe care urmează să le lanseze, inclusiv prețurile fiind deja cunoscute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Imagini de presă cu smartphone-urile pliabile Galaxy Z Fold3 și Galaxy Z Flip3, împreună cu prețurile acestora, au fost publicate pe Twitter, de unii dintre “leakerii” cu cea mai bună reputație, Evans Blass.

Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni

Astfel, versiunea de bază a lui Galaxy Z Fold3, cu 256GB spațiu de stocare, va costa 1.900 de euro. Cu o sută de euro mai mult va costa varianta cu 512GB.

Galaxy Z Flip3, modelul care folosește designul clasicelor telefoane cu clapetă, va costa începând de la 1.100 de euro pentru versiunea cu 128GB. Varianta cu 256GB va costa 1.150 de euro.

Conform aceleiași surse, Galaxy Watch4 Classic și Galaxy Buds2, ceasul și căștile pe care Samsung le va prezenta în cadrul aceluiași eveniment, vor costa de la 380 de euro, respectiv 160 de euro.

Cele patru gadgeturi vor fi prezentate oficial în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 11 august.

viewscnt
Afla mai multe despre
preț
smartphone
samsung