Qualcomm a lansat cipuri modem de generația a doua, destinate telefoanelor 5G

Qualcomm a lansat cipuri modem de generația a doua, destinate telefoanelor 5G
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 feb 2019

Qualcomm a lansat marți cipuri modem de generația a doua, destinate conectării telefoanelor la rețele 5G, accelerând cursa pentru conexiunile wireless de mare viteză, care ar urma să înceapă să fie disponibile începând din acest an, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania, care este cel mai mare furnizor de cipuri pentru dispozitive mobile din lume, speră ca dispozitivul să contribuie la distribuirea de telefoane 5G din a doua parte a acestui an și în 2020, scrie News.ro.

În timp ce producători chinezi de telefoane precum Xiaomi au utilizat anul trecut cipuri de primă generație pentru serii limitate de telefoane 5G, a doua generație de cipuri anunțată marți este destinată producției de masă.

Microsoft lucrează la o versiune de Windows 10 pentru 2020 CITEȘTE ȘI Microsoft lucrează la o versiune de Windows 10 pentru 2020

Lansarea a avut loc cu o zi înainte ca Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, să anunțe noua serie de telefoane flagship Galaxy.

Samsung și Qualcomm s-au angajat, în decembrie, să lanseze împreună un telefon 5G în 2019, iar analiștii cred că Samsung va prezenta în această săptămână o versiune 5G a modelelor flagship.

Cipurile Qualcomm intră pe o piață aglomerată. Huawei Technologies, al treilea mare producător de smartphone-uri din lume, a anunțat luna trecută că a fabricat un cip 5G pe care îl va folosi pe telefoanele proprii.

Și Samsung are un cip modem 5G numit Exynos 5100, care va intra în componența multor dispozitive Samsung comercializate în afara Statelor Unite.

Compania MediaTek din Taiwan are și ea un cip 5G, iar Intel urmează să lanseze unul în a doua parte a acestui an.

Între timp, operatori de telecomunicații din Coreea și China urmează să pună în funcțiune rețelele în această primăvară, iar cei din Statele Unite mai târziu în acest an.

Qualcomm mai introduce mai multe cipuri care au legătură cu modemul. Unele elemente ale telefoanelor 5G, cum ar fi designul antenelor și cipurile pentru undele radio analogice, sunt mai complicate decât în cazul generațiilor anterioare de telefoane. Compania intenționează să accelereze adoptarea 5G și prin vânzarea tehnologiilor respective producătorilor de telefoane.

În acest an, practic fiecare producător major de  telefoane cu sistemul de operare Android va lansa un telefon 5G”, a declarat Ignacio Contreras, director de marketing pentru 5G al Qualcomm.

Apple nu a anunțat dacă iPhone va avea capabilități 5G.

La iPhone-urile lansate anul trecut, Apple a renunțat la cipurile Qualcomm în favoarea celor de la Intel. Apple a dezvăluit luna trecută, într-o audiere judecătorească, că a discutat cu MediaTek și Samsung despre livrarea de modemuri pentru iPhone-urile din 2019, dar Bloomberg a relatat că iPhone-urile 5G nu vor fi lansate înainte de 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
qualcomm
5g