Războiul continuă: Qualcomm acuză Apple că i-ar fi furat secrete pentru a le oferi concurenței, inclusiv celor de la Intel

Războiul continuă: Qualcomm acuză Apple că i-ar fi furat secrete pentru a le oferi concurenței, inclusiv celor de la Intel
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 26 sep 2018

Qualcomm, cel mai mare producător de cipuri pentru telefoane mobile, acuză în instanță Apple că i-ar fi furat anumite "secrete comerciale" pentru a ajuta Intel și alți producători concurenți să dezvolte componente de o calitate mai bună.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorul de chipset-uri acuză Apple că a recurs la practici ilegale "pentru a îmbunătăți modemurile de calitate mai slabă, inclusiv cele produse de Intel, cu scopul final de a obține de la alți producători cipuri utilizabile în dispozitivele Apple" și a înlocui componentele furnizate de Qualcomm.

"Folosirea ilegală a secretelor comerciale valoroase ale Qualcomm, cu scopul de a ajuta un competitor să recupreze din decalaj, ne afectează într-un mod ireparabil și nu trebuie lăsată să continue", spune vicepreședintele și consilierul general al Qualcomm, Don Rosenberg, citat de CNBC.

Nou program de circulație pe Transalpina, începând de miercuri CITEȘTE ȘI Nou program de circulație pe Transalpina, începând de miercuri

Noua plângere a Qualcomm se adaugă altor dispute legale între cele două companii.

Anul trecut, Apple a dat în judecată Qualcomm, acuzând producătorul de cipuri că a refuzat să îi acorde reduceri promise de 1 miliard de dolari. Compania condusă de Tim Cook susține că Qualcomm i-ar fi vândut cipuri doar cu condiția să plătească redevențe pentru brevetele deținute de companie, utilizând o politică de tipul “nu cumperi brevet, nu primești cip”.

Pe de altă parte, Qualcomm a afirmat că Apple a încurajat diverse atacuri împotriva sa ale autorităților antitrust din mai multe țări, oferind informații false sau incomplete. Producătorul de cipuri a intentat, la rândul său, o acțiune în justiție împotriva Apple, pe motiv că gigantul tech refuză să recunoască valoarea tehnologiei pusă la dispoziție.

Qualcomm este un furnizor important atât pentru Apple, cât și pentru liderul pieței de smartphone-uri, Samsung.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
qualcomm
secrete
cipuri
chipset
modem