Samsung Electronics ar putea vinde smartphone-uri premium recondiționate

Samsung Electronics ar putea vinde smartphone-uri premium recondiționate
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2016

Samsung Electronics intenționează să lanseze un program de comercializare a unor smartphne-uri premium recondiționate, cel mai devreme de anul viitor, a declarat o persoană apropiată situației, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania sud-coreeană caută modalități de susținere a creșterii profiturilor, după măsurile de restructurare a gamei de produse, scrie News.ro.

Pe fondul maturizării pieței globale a smartphne-urilor, Samsung vrea să își maximizeze eficiența costurilor și să mențină marja oprrațională la peste 10%.

Cel mai mare producător de smartyphone-uri din lume va recondiționa telefoanele premium returnate companiei de utilizatorii care s-au înscris în programe de upgrade de un an, pe piețe precum Coreea de Sud și Statele Unite.

Samsung va revinde aceste telefoane la prețuri mai mici, a spus sursa.

Persoana nu a spus cât de mare va fi discount-ul pentru telefoanele recondiționate, pe ce piețe vor fi vândute sau cât de multe astfel de aparate ar putea fi comercializare.

Un purtător de cuvânt al Samsung a refuzat să comenteze.

Nu a venit Apocalipsa prezisă. Economia britanică stă mai bine la o lună după votul pentru Brexit CITEȘTE ȘI Nu a venit Apocalipsa prezisă. Economia britanică stă mai bine la o lună după votul pentru Brexit

Nu este clar în ce măsură vor fi modificate telefoanele, dar acestea ar putea primi carcase sau baterii noi.

Iphone-urile Apple au o valoare de revânzare de aproximativ 69% din prețul original, după circa un an de la lansare, în timp ce aparatele Samsung din gama Galaxy sunt vândute pentru circa 51% din prețul original, pe piața americană, potrivit BNP Paribas.

Telefoanele recondiționate ar putea ajuta companii ca Samsung să își crească prezența pe piețe emergente cum este India, unde prețurile telefoanelor premium, de circa 800 de dolari, depășesc posibilitățile majorității cumpărătorilor.

Apple vinde telefoane recondiționate pe mai multe piețe, inclusiv în SUA, dar nu publică date referitoare la vânzările acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung electronics
smartphone