Samsung Electronics va crește dividendele și va analiza scindarea companiei

Samsung Electronics va crește dividendele și va analiza scindarea companiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2016

Samsung Electronics va crește dividendele și va analiza scindarea companiei, care ar fi cea mai mare schimbare structurală din istoria sa de 47 de ani, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conducerea celui mai mare producător de smartphone-uri, cipuri și televizoare din lume a precizat marți că are o poziție ”absolut neutră” în această problemă, astfel că acțiunile sunt în stagnare, conferind companiei o capitalizare de 224 de miliarde de dolari, scrie News.ro.

Compania s-a angajat că returneze acționarilor 50% din fluxul de capital liber din perioada 2016-2017, față de solicitatea acționarului activist american Elliott Management, de 75%, pe lângă dividendele speciale de 26 de miliarde de dolari.

Samsung va numi totodată în board-ul companiei un nou membru independent, cu experiență internațională.

Pachetul de măsuri vine după rechemarea smartphone-urilor Galaxy Note 7, care a costat până în prezent compania peste 5 miliarde de dolari și a redus perspectiva profitului din acest an.

Următorul iPad ar putea să nu aibă butonul Home CITEȘTE ȘI Următorul iPad ar putea să nu aibă butonul Home

În urmă cu două săptămâni, Samsung Electronics a cheltuit 8 miliarde de dolari într-o tranzacție în numerar pentru preluarea Harman International Industries, care îi oferă noi oportunități de creștere în tehnologia auto.

Fondul american de hedging a cerut în octombrie ca Samsung Electronics să se divizeze într-un vehicul holding, din motive de proprietate, și într-o companie operațională, să plătească dividende speciale de 26 de miliarde de dolari, să returneze investitorilor cel puțin 75% din fluxul de capital și să numească unii directori independenți.

Noilea propuneri ale Samsung nu răspund în totalitate propunerilor făcute de Elliott Management, dar ar putea câștiga timp, pe fondul apelurilor continue din partea acționarilor și oficialilor guvernamentali pentru simplificarea structurii de proprietate, care constă în 58 de companii afiliate, legate între ele prin acționariat încrucișat.

Un purtător de cuvânt al Elliott nu a fost disponibil pentru comentarii.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung electronics