Samsung își va simplifica structura de proprietate, pentru a reduce controlul familiei Lee

Samsung își va simplifica structura de proprietate, pentru a reduce controlul familiei Lee
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 apr 2018

Samsung intenționează ca în următoarele luni să simplifice drastic structura de proprietate a conglomeratului, care este de mult criticată pentru că favorizează familia Lee în detrimentul acționarilor minoritari, au declarat persoane apropiate situației, citate de Wall Street Journal (WSJ).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Două companii afiliate urmează să vândă o participație în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari la compania holding a conglomeratului, Samsung C&T Corp. Modificările depind de consiliile de administrație ale celor două afilialte, Samsung Electro-Mechanics și Samsung Fire & Marine Insurance, iar momentul vânzării va depinde de condițiile de pe piața financiară, scrie News.ro.

Amazon deschide în luna mai centrul de dezvoltare de la București, în Globalworth Campus CITEȘTE ȘI Amazon deschide în luna mai centrul de dezvoltare de la București, în Globalworth Campus

Oficiali ai Samsung au discutat planurile cu investitori mari din Coreea de Sud și din străinătate, au spus sursele.

Planul, una dintre reformele care au loc în cadrul Samsung, va reduce controlul deținut de Lee Jae-yong, vicepreședinte și nepot al fondatorului grupului, care a fost eliberat recent din închisoare cu o sentință cu suspendare, în legătură cu un amplu scandal de corpție din Coreea de Sud.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
lee