Se ieftinesc apelurile și SMS-urile efectuate în interiorul UE

Se ieftinesc apelurile și SMS-urile efectuate în interiorul UE
scris 13 mai 2019

Un nou tarif maxim va fi aplicat, din 15 mai, pentru toate apelurile și SMS-urile internaționale efectuate în interiorul Uniunii Europene, operatorii de telecomunicații având obligația de a informa clienții cu privire la noile plafoane tarifare, amintește executivul comunitar.

Schimbarea a fost anunțată luna trecută ca fiind pregătită.

Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din țara lor în alt stat din UE vor plăti maximum 19 cenți pe minut (plus TVA) și 6 cenți pe mesaj SMS (plus TVA), a anunțat luni Comisia Europeană, scrie Agerpres.

FOTO Apple a început să producă chipset-urile viitoarelor modele de iPhone CITEȘTE ȘI FOTO Apple a început să producă chipset-urile viitoarelor modele de iPhone

Normele vor fi aplicate din 15 mai în toate cele 28 de țări ale UE și, în curând, și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienții privați. Clienții comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a prețurilor, având în vedere faptul că mai mulți furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clienții comerciali, informează Executivul comunitar.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
sms
apeluri
telefoane