Smartphone-ul pliabil al celor de la Samsung ar putea costa în jurul a 2.000 de dolari

Smartphone-ul pliabil al celor de la Samsung  ar putea costa în jurul a 2.000 de dolari
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 15 iun 2018

Prima inovație hardware majoră pe care construcția smartphone-ului o primește de la primul iPhone încoace ar putea să aibă un preț dublu decât cele mai scumpe flagship-uri ale momentului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform unor surse apropiate producătorului sud-coreean, primul smartphone pliabil produs de Samsung ar urma să coste peste 1.850 de dolari. În prezent, cel mai scump vârf de gamă Samsung, Galaxy S9 Plus, costă peste 4.400 de lei.

Viitorul smartphone, pe care Samsung l-a prezentat deja în privat și sub protecția unui acord de nepulicare câtorva jurnaliști la ediția din acest an a Consumer Electronics Show, ar urma să poarte numele nu tocmai original de Galaxy X.

Cele mai simple și mai eficiente modalități pentru a fi la curent cu ce se întâmplă la Campionatul Mondial de Fotbal CITEȘTE ȘI Cele mai simple și mai eficiente modalități pentru a fi la curent cu ce se întâmplă la Campionatul Mondial de Fotbal

Ecranul dispozitivului va avea două poziții, în funcție de plierea sau deschiderea acestuia. Pliat, ecranul va măsura 4,5 inch. În momentul în care este deschis acesta își va crește diagonala la 7,3 inch.

Conform acelorași surse, producția va începe în luna noiembrie, ceea ce înseamnă că lansare pe piață va avea loc în prima parte a anului viitor. În urmă cu câteva luni se zvonea că lansarea ar putea avea loc chiar anul acesta.

Samsung ar putea organiza un eveniment special pentru prezentarea primul său smartphone pliabil la Mobile World Congress, târg care va avea loc în luna februarie.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
smartphone