Snap pierde neașteptat utilizatori

Snap pierde neașteptat utilizatori
scris 8 aug 2018

Aplicația de socializare Snapchat, a companiei Snap, a pierdut în mod neașteptat utilizatori în trimestrul al doilea, a anunțat compania, informație care alimentează temerile investitorilor în legătură cu încetinirea creșterii în sectorul mediei sociale, transmite Reuters.

Numărul utilizatorilor zilnici a scăzut la 188 de milioane de persoane, de la 191 de milioane în trimestrul precedent, declin care ar putea amplifica îngrijorarea investitorilor legată de concurență și problemele referitoare la confidențialitate, care afectează companiile din acest sector, arată news.ro.

Veniturile Snat au depășit așteptările analiștilor, datorită promotorilor internaționali și a companiilor mici de publicitate, dar compania a raportat o pierdere trimestrială peste așteptări.

FOTO Prima imagine de presă cu Galaxy Note 9 apare înainte de lansarea oficială CITEȘTE ȘI FOTO Prima imagine de presă cu Galaxy Note 9 apare înainte de lansarea oficială

Este pentru prima oară când Snap a înregistrat o scădere a numărului de utilizatori..

Analiștii anticipau că Snap va atrage aproape 2 milioane de utilizatori suplimentari în trimestrul al doilea, față de primul trimestru.

Creșterea numărului de utilizatori ai Snap a încetinit puternic în ultimii doi ani. Facebook a introdus funcții similiare cu cele ale Snapchat, cum ar fi urechi virtuale de animale pentru  selfie-uri și formatul ”stories” pentru distribuirea conținutului.

Reproiectarea Snaptchat, din februarie, care avea rolul să încurajeze utilizatorii să urmărească mai multe video-uri, a provocat protestele acestora, după ce aceștia au constatat că este mai dificil să găsească ceea ce doresc. La publicarea rezultatelor aferente primului trimestru, Snap a afirmat că va modifica din nou modul în care prezintă conținutul.

Profiturile raportate de Facebook și Twitter în ultimele săptămâni au speriat investitorii pentru că au arătat că problemele legate de confidențialitatea datelor, conținutul abuziv și conturile false afectează creșterea numărului de utilizatori și măresc costurile. Ambele companii au pierdut aproximativ 19% din valoarea de piață după raportarea rezultatelor.

VIDEO Greșeală? Samsung a postat clipul de prezentare al smartphone-ului Galaxy Note 9 și l-a retras ulterior CITEȘTE ȘI VIDEO Greșeală? Samsung a postat clipul de prezentare al smartphone-ului Galaxy Note 9 și l-a retras ulterior

Snap a pierdut aproximativ 1 milion de utilizatori în fiecare din cele trei regiuni geografice pentru care raportează rezultatele: America de Nord, Europa și restul lumii.

Veniturile au fost de 262 de milioane de dolari în trimestrul al doilea, peste estimarea medie a analiștilor, de 250,43 de milioane de dolari, după ce veniturol mediu pe utilizator a crescut la 1,4 dolari, de la 1,05 dolari în urmă cu un an.

Compania a pierdut 353 de milioane de dolari, peste pierderile de 201,61 milioane de dolari anticipate de analiști.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
snap
actiuni