Softwin majorează capitalul cu un 1 mil. euro pentru a crea un nou portofoliu de servicii

Softwin majorează capitalul cu un 1 mil. euro pentru a crea un nou portofoliu de servicii

Măriuca Talpeș, acționar Softwin

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 12 ian 2016

Softwin București și-a majorat capitalul social cu 4,56 milioane de lei, la 8,36 milioane de lei, banii urmând să susțină efortul companiei de a crea un nou portofoliu de soluții și servicii în vederea unei “foarte bune” poziționări în piață în următorii ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Softwin a investit mult în ultimii ani în crearea, dezvoltarea de noi soluții și servicii pentru piețele pe care le țintește. De exemplu, de curând am lansat www.examenultau.ro și www.inveticuplacere.ro, primul produs fiind adresat elevilor care se pregătesc pentru susținerea primului examen național important, cel de la sfârșitul clasei a VIII-a, iar al doilea, elevilor din clasele I-IV, dezvoltând atât competente de matematică, științe, comunicare în limba română, cât și dezvoltarea abilităților de inteligență emoțională. Urmarim ca noul portofoliu de soluții și servicii să asigure companiei o foarte bună poziționare în piață în următorii ani. Majorarea de capital susține acest effort", a declarat pentru Profit.ro Măriuca Talpeș, unul dintre acționarii Softwin.

Decizia majorării capitalului social a fost adoptată în a doua parte a lunii decembrie 2015.

Acționarii Softwin au aprobat și modificarea obiectului principal de activitate, societatea urmând să desfășoare activități ale portalurilor web.

“Activitatea Softwin nu poate fi cuprinsă într-un singur cod CAEN, ci e descrisă printr-o serie de coduri de activități. Dat fiind faptul că statistic trebuie să declarăm o singura activitate ca fiind principală, am considerat că, în acest moment, activitatea descrisă de codul CAEN 6312 este cea mai bună aproximare, deși rămâne doar o aproximare. Așadar, schimbarea codului principal de activitate nu reflectă o schimbare de activitate, ci doar un retuș care are valoare pentru statistică”, a explicat acționarul Softwin.

Anterior, societatea avea ca obiect de activitate “alte forme de învățământ n.c.a. (formare continuă și dezvoltarea profesională a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, a personalului de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar).

Softwin este controlată în mod egal de soții Măriuca și Florin Talpeș. Cei doi mai dețin și producătorul de soluții de securitate Bitdefender.

În 2014, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, compania a raportat pierderi de 13,2 milioane de lei, de la 8,9 milioane de lei în urmă cu an.

Afacerile Softwin au scăzut cu 21,7% în 2014, la 11,2 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
softwin
capital
majorare
portofoliu