Spotify are o aplicație cu muzică pentru copii

Spotify are o aplicație cu muzică pentru copii
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 1 nov 2019

Spotify Kids este cel mai nou produs al companiei suedeze, care încearcă să-i țină abonați pe cei mari prin intermediul celor mici.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare.

Spotify a început să testeze, deocamdată doar în Irlanda, o aplicație care se numește Spotify Kids și include conținut dedicat celor mici.

Aproximativ 6.000 de cântece și 80 de playlist-uri sunt disponibile în acest moment. Oficialii companiei spun că, treptat, cantitatea de conținut va fi din ce în ce mai mare.

Conținutul este împărțit în două categorii: pentru cei mai mici și pentru copii mai mari. Nu este clar la ce segmente de vârstă face Spotify diferența, însă există o echipă editorială care selectează și recomandă conținutul.

Facebook a suspendat trei rețele de conturi rusești care încercau să influențeze politica în opt state africane CITEȘTE ȘI Facebook a suspendat trei rețele de conturi rusești care încercau să influențeze politica în opt state africane

Melodiile din Spotify Kids sunt licențiate de la companii precum Disney și Nickelodeon.

Spotify nu va vinde independent această aplicație, ci o va include în abonamentul Family (15 dolari pe lună în Statele Unite), cel care oferă acces la același cont pentru șase membrii ai familiei.

De aceea, Spotify Kids nu va fi disponibilă decât în țările în care este disponibil și abonamentul Family, care nu este deocamdată oferit și în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
spotify
muzica
copii