Tabletele cu Android vor oferi un mod special pentru copii

Tabletele cu Android vor oferi un mod special pentru copii
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 1 sep 2020

Google a anunțat Kids Space, un nou mod pentru tabletele cu Android, creat special pentru cei mici, care include mai multe facilități speciale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Gigantul american și-a adus aminte de tabletele cu Android, a căror parte software a ignorat-o cu succes în ultimii ani și pe care chiar a renunțat să le mai producă după ce s-a încununat de eșec, lansând acum Kids Space.

Kids Space este un mod gândit pentru copiii sub 9 ani, care include o librărie specială de conținut pentru aceștia - aplicații, jocuri, cărți, video etc. Interfața grafică va fi, de asemenea, simplificată și colorată.

Huawei răspunde acuzelor ambasadorului SUA: În 30 de ani nu am provocat niciodată un incident de securitate cibernetică. Am trecut prin cele mai multe verificări de coduri sursă CITEȘTE ȘI Huawei răspunde acuzelor ambasadorului SUA: În 30 de ani nu am provocat niciodată un incident de securitate cibernetică. Am trecut prin cele mai multe verificări de coduri sursă

Cei mici pot sorta conținutul în funcție de topicuri precum animale, mașini, prințese etc. Vor exista și tab-uri în care conținutul va fi separat pe teme precum Joacă, Învățare și Video.

Nu vor lipsi funcțiile de control parental, prin care părinții vor putea stabili nivelul de acces la aplicații și jocuri pentru cei mici și pot limita timpul pe care copiii îl petrec pe tabletă.

Noul Kids Space va debuta pe recent lansata tabletă Lenovo Tab M10 HD Gen 2, însă va fi disponibil, în timp, și pe alte tablete cu Android.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
android
tablete