Telekom Romania este implicat în două proiecte de învățământ dual în țara noastră

Telekom Romania este implicat în două proiecte de învățământ dual în țara noastră
scris 30 aug 2016

Sistemul dual este un concept nou în învățământul românesc. El permite elevilor din învățământul subuniversitar ca, alături de partea teoretică, să participe la practică pentru a câștiga astfel experiență în domeniul în care doresc să profeseze.

Problema este că pe piața forței de muncă există un dezechilibru între ceea ce produce învățământul și ceea ce este nevoie. Din această cauză, elevii și studenții descoperă adesea că este foarte dificil să găsească un loc de muncă în profesia pentru care se pregătesc și, pe de altă parte, angajatorii au dificultăți în a găsi forță de muncă bine calificată în posturile de care este nevoie.

Învățământul dual încearcă să rezolve exact problema asta și să ofere absovenților o șansă în plus și, uneori, chiar garanția unui loc de muncă în momentul finalizării unei forme de învățământ. De cealaltă parte, companiile implicate, împreună cu Ministerul Educației, stabilesc acest sistem exact pentru domeniile în care există deficit pe piața muncii.

Începând cu anul școlar 2015-2016 Telekom Romania s-a implicat în formarea elevilor din învățământul subuniversitar în sistem dual pentru a facilita integrarea tinerilor pe piața muncii odată cu terminarea studiilor. Această abordare reușește să completeze partea teoretică cu experiența practică, oferind posibilitatea angajării după trei ani de studii.

Telekom Romania este implicat în două astfel de programe. Pe de o parte, există programul o’SCAR, dezvoltat în colaborare cu Ambasada Austriei și alte șase companii românești. La acest program pot adera elevii care termină clasa a VIII-a și doresc să obțină o calificare în meseria de comerciant - vânzător.

Interviu: Despre serviciile centralizate de call-center, cu Claudiu Petre, Manager Fonduri Structurale și Dezvoltare a Afacerii Telekom Romania CITEȘTE ȘI Interviu: Despre serviciile centralizate de call-center, cu Claudiu Petre, Manager Fonduri Structurale și Dezvoltare a Afacerii Telekom Romania

Elevii care participă în prezent la programul o’SCAR fac practică în cadrul companiilor implicate în dezvoltarea programului și beneficiază de burse și alte facilități.

Un al doilea proiect de învățământ dual în care este implicată Telekom Romania a fost demarat în 2015 și se desfășoară în cadrul Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații ”Gh. Airinei”. 7 elevi din clasa a IX-a profesională fac practică timp de trei ani la Telekom Romania, urmând ca la final să aibă prioritate la angajarea în cadrul companiei.

Ambele proiecte sunt la al doilea ciclu de formare - în septembrie 2016 va începe a doua serie de elevi.

În afară de prioritatea la angajare, elevii care participă la aceste proiecte de învățământ dual au posibilitatea de a se pregăti alături de cei mai buni profesioniști din domeniu. În fapt, este logic ca o companie care-și pregătește viitorii angajați să fie preocupată ca aceștia să primească cea mai bună pregătire.

De asemenea, elevii din proiectele de învățământ dual primesc burse în valoare de până la 400 de lei. La aceste fonduri contribuie în egală măsură Ministerul Educației și companiile implicate.

Elevii care doresc să beneficieze de învățământul dual și să efectueze practică la Telekom Romania se pot înscrie la Colegiul Costin C. Kiritescu (Tel./Fax: 031.401.68.30, colegiul.kiritescu@gmail.com, www.kiritescu.ro) unde pot obține diploma de Comerciant - Vânzător sau la Colegiul de Poștă și Telecomunicații „Gh. Airinei” (colegiulairinei@gmail.com, 021 413 46 45, http://ctptc-airinei.ro) unde se pot pregăti pentru meseria de Electronist Rețele de Telecomunicații.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
telekom
invatamant dual