TikTok admite că angajați ai companiei au accesat conturile unor jurnaliști pentru a afla informații despre sursele lor

TikTok admite că angajați ai companiei au accesat conturile unor jurnaliști pentru a afla informații despre sursele lor
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 dec 2022

Angajați ai întreprinderii chineze ByteDance au accesat în mod ilegal date de pe platforma TikTok și au urmărit jurnaliști cu scopul de a identifica sursele de la originea unor divulgări în presă, recunoaște compania, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Firma mamă a TikTok, ByteDance, a declarat AFP că mai mulți angajați au accesat date ale unui număr de doi jurnalișlti care au scris despre întreprindere.

Schimbare majoră în mesajul lui Vladimir Putin CITEȘTE ȘI Schimbare majoră în mesajul lui Vladimir Putin

Ei sperau să identifice legături între personal și un jurnalist de la Financial Times (FT) și unul de la BuzzFeed, se arată într-un e-mail, pe care AFP scrie că l-a văzut, al consilierului general al ByteDance, Erich Andersen.

Cei doi jurnaliști au scris despre scandaluri legate de această întreprindere în baza unor informații obținute în mod confidențial.

Angajații identificați de către ByteDance drept aflați în contact cu acești juraliști nu mai lucrează pentru întreprindere, anunță Erich Andersen, fără să ofere detalii despre numărul total al salariaților care se află în acest caz.

ByteDance condamnă, într-o declarație transmisă AFP, această ”inițiativă nefericită care a încălcat grav codul de conduită al societății”.

Adresele IP ale jurnaliștilor au fost obținute cu scopul de a stabili dacă se aflau în același loc cu colegii suspectați la ByteDance de faptul că au divulgat informații confidențiale, relevă un raport intern transmis de Erich Andersen.

Aceste informații afectează imaginea pe care TikTok depune eforturi să și-o îmbunătățească în rândul clienților și guvernelor - imaginea unei platforme atentă la protecția datelor utilizatorilor săi și care respectă securitatea națională.

Critici ai TikTok sunt îngrijorați de faptul că aceste date pot fi accesate de către firma-mamă, grupul chinez ByteDance, care este supus în mod teoretic controlului Partidului Comunist Chinez (PCC, unic).

Însă unii experți consideră aceste criticfi exagerate.

Ei subliniază că mulți actori rău intenționați pot avea acces la aceste date - indiferent de proprietarul platformei.

TikTok a anunțat anul acesta că va stoca în Statele Unite toate informațiile referitoare la utilizatorii americani.

viewscnt
Afla mai multe despre
bytedance
tiktok