Tim Cook insistă că App Store are nevoie de un control strict din cauza riscurilor pentru iPhone

Tim Cook insistă că App Store are nevoie de un control strict din cauza riscurilor pentru iPhone
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mai 2021

App Store are nevoie de un control strict din cauza riscurilor de securitate și cele privind confidențialitatea datelor la care sunt expuse iPhone-urile, a afirmat în instanță directorul general al Apple, Timp Cook, ca răspuns la acuzațiile de monopol făcute de Epic Games, producătorul jocului Fortnite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Depoziția a inclus cele mai ample remarci publice făcute de Cook în legătură cu App Store, care servește drept ancoră pentru afacerile cu servicii ale Apple, în valoare de 53,8 miliarde de dolari, într-o perioadă în care compania care cerea în trecut lumii ”să gândească diferit” este acuzată în prezent că este prea mare și prea puternică, relatează News.ro.

CONFIRMARE Gigantul american Amazon deschide a patra firmă în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Gigantul american Amazon deschide a patra firmă în România

Epic a lansat o campanie de relații publice și juridică, parodiind o reclamă emblematică a Apple, ”1984” și argumentând că are un comportament anticoncurențial pentru că permite doar aplicații aprobate pe cele 1 miliard de iPhone-uri și obligă dezvoltatorii să folosească sistemul de plată în aplicație al Apple, care percepe comisioane de până la 30%.

Cook a spus că are îngrijorări mai mari legate de telefoane decât de computerele Mac.

”În majoritatea timpului aveți un telefon în buzunar și doriți servicii instant. Am considerat că atât utilizările cât și profilul de risc vor fi mult mai mari, din cauza numărului de iPhone-uri de pe piață”, a explicat șeful Apple.

Proiectul legii 5G a fost adoptat de Camera Deputaților în forma Guvernului, care exclude companii precum Huawei CITEȘTE ȘI Proiectul legii 5G a fost adoptat de Camera Deputaților în forma Guvernului, care exclude companii precum Huawei

Cook a spus că un document al Apple prezentat în proces, care prezintă o marjă de profit de 78% pentru App Store, nu ia în considerare mai multe costuri și că a fost destinat să prezinte tendințe și nu rezultatul final real.

Epic a susținut că Mac-ul este foarte sigur fără verificările din App Store și că majoritatea beneficiilor de confidențialitate și securitate provin din sistemul de operare, nu din regulile App Store.

Microsoft i-a cerut lui Bill Gates să se retragă după ce acesta ar fi avut o relație cu o angajată CITEȘTE ȘI Microsoft i-a cerut lui Bill Gates să se retragă după ce acesta ar fi avut o relație cu o angajată

Producătorul jocului ”Fortnite”, în care jucătorii sunt implicați într-o luptă animată ”Battle Royale” până când rămâne un singur supraviețuitor, este condus de CEO-ul Tim Sweeney.

Procesul antitrust, la un tribunal federal din Oakland, California, are loc în timp ce Apple se confruntă cu un cor de critici din partea producătorilor de aplicații, inclusiv a serviciului de muzică Spotify Technology, a autorităților de reglementare europene și a politicienilor americani.

viewscnt
Afla mai multe despre
app store
iphone
control
securitate
risc
tim cook
epic games