Twitter își schimbă serviciul pentru a aloca un spațiu mai mare evenimentelor majore și știrilor

Twitter își schimbă serviciul pentru a aloca un spațiu mai mare evenimentelor majore și știrilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iun 2018

Twitter a anunțat că își schimbă serviciul pentru a aloca un spațiu mai mare unor evenimente majore precum Cupa Mondială, cutremure, nunți regale și alegeri, în încercarea de a facilita accesul utilizatorilor la tweet-uri cât mai interesante, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania încearcă să ofere utilizatorilor acces cât mai rapid la evenimente live și știri în timp real, spre deosebire de alte rețele sociale, precum Facebook, care pun accentul pe postările despre familie și prieteni, scrie News.ro.

Astfel, Twitter a anunțat că va începe să informeze utilizatorii când are loc un eveniment care i-ar putea interesa și că va promova astfel de evenimente într-o secțiune dedicată a paginii de căutare.

Traducerile offline făcute de Google Translate în și din limba română vor fi mai bune CITEȘTE ȘI Traducerile offline făcute de Google Translate în și din limba română vor fi mai bune

Mesajele vor apărea în partea de sus a paginii, care este primul lucru pe care îl văd utilizatorii atunci când deschid Twitter pe un smartphone, a declarat Keith Coleman, vicepreședinte al Twitter pentru produs.

”Dorim ca Twitter să fie păsărica de pe umărul vostru care vă spune ce trebuie să știți, atunci când trebuie”, a afirmat Coleman.

Atunci când vor atinge mesajele, utilizatorii vor intra pe o selecție de tweet-uri, imagini și video-uri pe un anumit subiect, realizată cu ajutorul unor algoritmi și unor ”curatori” umani.

Compania a lansat o funcție similară, numită ”Momente”, în 2015, iar aceste modificări extind funcția respectivă, a precizat Coleman.

viewscnt
Afla mai multe despre
twitter